Business Internaţional

Europa de Est si Rusia majoreaza profitul Raiffeisen cu 32%

09.05.2008, 17:19 14

Raiffeisen International Bank, cea mai mare banca a Austriei dupa valoarea de piata, a inregistrat o crestere trimestriala a profitului de 32%, pe fondul cresterii veniturilor provenite din activitatea de creditare din estul Europei si Rusia, scrie Bloomberg. Profitul net a crescut pana la 254 de milioane de euro (389 de milioane de dolari), fata de 193 de milioane de euro (296 de milioane de dolari) anul trecut. "Situatia actuala de pe pietele financiare internationale ne influenteaza in mod limitat modelul de business si cresterea", a declarat Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen Bank. Fondurile de amortizare impotriva creditelor neperformante au crescut mai putin decat se asteptau analistii, iar banca a confirmat tinta profitului anual de 1 miliard de euro (1,53 miliarde de dolari). Profiturile inregistrate in tarile fostului bloc comunist, in frunte cu Rusia si Ucraina, au crescut cu 65%, pana la 133 de milioane de euro (204 mil. dolari).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO