Un lucru mai puţin ştiut este că Turcia importă gaze nu doar de la Rusia, ci şi din SUA, acest lucru putând fi posibil datorită construirii sau instalării în ultimii ani a mai multor terminale de gaze naturale lichefiate (GNL). Astfel, SUA au devenit al doilea exportator de combustibil ca mărime al Turciei, după Rusia, iar depozitele de gaze turceşti sunt pline când întreaga Europă se luptă cu o criză a energiei. În această situaţie, ţara întinsă pe două continente, dar săracă în resurse energetice, poate deveni ea însăşi exportator de gaze pentru UE.
În contextul crizei actuale, în care Rusia opreşte exporturile de gaze prin conducte către UE, aruncând preţurile în aer, construirea de terminale GNL a devenit o prioritate pentru mai multe state europene, inclusiv Germania.
Dacă planurile îi merg cum trebuie, aceasta va deveni o forţă în sectorul de profil. Dar şi ţări mai mici importă sau vor să înceapă să cumpere direct GNL şi îşi pregătesc infrastructură. Unii membri ai UE, precum Croaţia şi ţările baltice, au devenit deja centre europene de primire de gaze pe calea mării şi de reexport prin ţevi, cu trenul sau cu camionul.
Polonia le calcă pe urme. Chiar şi Bulgaria a cumpărat un pachet semnificativ de acţiuni la un viitor terminal de GNL din Grecia. Înainte de criză, marile dezavantaje ale acestui comerţ pentru statele europene erau preţurile ridicate în comparaţie cu cele ale gazelor ruseşti, timpul de aşteptare mai mare pentru venirea vapoarelor-cisternă şi insuficienţa facilităţilor de export din SUA.
Dar între timp situaţia s-a schimbat radical. Marele avantaj acum este multitudinea de exportatori care permite ocolirea Rusiei. Chiar şi China reexportă GNL către UE. Este vorba de un surplus creat de încetinirea economiei şi de faptul că primeşte mai multe gaze de la Rusia, care încearcă să înlocuiască piaţa europeană cu cea chineză. În aceste vremuri, un terminal de descărcare şi procesare a GNL nu are cum să strice, pare că gândesc majoritatea statelor din regiune. Turcia are trei unităţi plutitoare de depozitare şi regazificare (FSRU) şi două pe uscat.
Toate se află la Marea Mediterană. Aceste dotări au permis Turciei să primească la începutul primăverii 8 vase-cisternă cu GNL în doar 10 zile. Transporturile au venit, printre altele, din Algeria şi SUA.
Terminalele sunt operate de companii de stat şi private. Ţara vecină Grecia are o facilitate prin care primeşte gaze lichefiate, Revithoussa, iar anul acesta a lansat lucrările de construcţie pentru încă unul, la Alexandroupolis. La acesta, de tipul FSRU, statul bulgar deţine 20% din acţiuni.
La ceremonia de demarare a lucrărilor au participat şefii de state din Grecia, Serbia, Bulgaria şi Macedonia de Nord. Pentru toate aceste ţări terminalul înseamnă un plus de siguranţă energetică.
Facilitatea ar trebui să devină funcţională la sfârşitul anului viitor. Alexandroupolis este foarte aproape de Bulgaria. Guvernul bulgar a anunţat recent că vrea să dubleze capacitatea rezervată la viitoarea facilitate.
Diferite companii elene au în plan instalarea a încă trei unităţi. Ungaria este o ţară fără ieşire la mare, dar cumpără GNL.
Pentru aceasta, se foloseşte de terminalul plutitor pe care Croaţia l-a pus în funcţiune lângă insula Krk în ianuarie anul trecut. Budapesta a încheiat un contract de furnizare de GNL cu gigantul Shell care se întinde până în 2027. Însă în anii trecuţi, guvernul ungar a menţionat şi posibilitatea importării de gaze prin facilităţile GNL ale Italiei.
La începutul lunii august, în Ungaria a sosit primul transport de gaze lichefiate de la Krk cu camionul-cisternă. Autorităţile croate vor să dubleze capacitatea terminalului lor pentru că cererea este mare din partea ţărilor vecine. În primul an de funcţionare, SUA au fost principalul furnizor de gaze.
Şi Polonia are ieşire la mare, la Marea Baltică, şi are acolo un terminal de GNL. Când gazele erau ieftine, proiectul a fost unul controversat, fiind considerat ca având mai degrabă motivaţii politice decât economice. Primele livrări la unitatea din Swinoujscie au fost în decembrie 2015, dar în contextul crizei energetice, importurile au ajuns la niveluri record. Chiar şi înainte de criză guvernul polonez discuta despre extinderea capacitaţii terminalului, de tipul FSRU. Acum, în plan este instalarea unei a doua unităţi FSRU, la Gdansk, aceasta urmând să intre în funcţiune în 2026. Polonia şi-a construit între timp o magistrală de GNL către Lituania, şi ea un importator direct de gaze lichefiate. Chiar şi Muntenegru vrea să se alăture freneziei GNL. Un terminal pentru importul de gaze pe mare ar urma să fie construit în Bar, principalul port al ţării.
