Business Internaţional

Fotbalul francez va intra în grevă împotriva fiscalităţii

Fotbalul francez va intra în grevă împotriva...

Autor: Traian Terzian

24.10.2013, 16:09 187

Cluburile franceze au decis în unanimitate să intre în grevă în ultimul week-end din noiembrie pentru a protesta împotriva proiectului de taxare cu 75 la sută a veniturilor foarte mari, a anunţat, joi, Uniunea cluburilor profesioniste franceze (UCPF), citată de AFP.

"Suntem în faţa unei mişcări istorice. Am decis în unanimitate că vrem să salvăm fotbalul. Am decis ca în ultimul week-end din noiembrie să nu se dispute niciun meci", a declarat Jean-Pierre Louvel, preşedintele UCPF.

Conform AFP, patronii cluburilor franceze se vor întâlni săptămâna viitoare, cel mai probabil joi, cu preşedintele ţării, Francois Hollande, pentru a discuta abandonarea acestui proiect.

Deputaţii au votat, vinerea trecută, noua versiune a taxei de 75 la sută pentru salariile foarte mari.

Ultima grevă istorică din fotbalul francez a avut loc în 1972.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO