Business Internaţional

Genpact se extinde in India in consultanta

20.06.2007, 18:10 26

Genpact, cea mai mare firma de outsourcing al proceselor de business (BPO) din India, prezenta si in Romania, a anuntat achizitia Axis Risk Consulting, o firma de consultanta in domeniul managementului riscului, in schimbul unei sume care nu a fost dezvaluita.
Aceasta este prima achizitie pe care Genpact o realizeaza in India. In urma tranzactiei, Genpact va castiga 80 de clienti din India, America de Nord, Europa si Asia. Nu au fost facute publice detalii privitoare la acordul incheiat. In martie, compania a achizitionat ICE Enterprise Solutions in schimbul unei sume care nu a fost facuta publica.
In urma achizitiei Axis, Genpact isi va putea extinde portofoliul de solutii de finantare si contabilitate. Axis va opera ca divizie independenta a Genpact. Ameet Parikh, managing director si partener fondator al Axis Risk Consulting, isi va pastra pozitia de managing director.
"Solutiile integrate de management al riscului si in domeniul tehnologiei pe care le vom oferi clientilor nostri din SUA si Europa in urma incheierii acestei achizitii vor reduce semnificativ costurile, timpul si efortul asociat cu activitatile de guvernare si risk management," a declarat Pramod Bhasin, presedinte si director executiv al Genpact.
Genpact, o fosta divizie a GE, denumita GE Capital International Services, urmareste oportunitati de incheiere a unor achizitii in orice regiune in care astfel de tranzactii sunt viabile din punct de vedere strategic. Totusi, Statele Unite si Marea Britanie sunt intotdeauna regiuni preferate, spune Tajinder Vohra, senior vice president si business leader care se ocupa de divizia de outsourcing al activitatilor IT (ITO) a Genpact. Acest lucru se intampla pentru ca cele doua tari ofera atat modele de livrare, cat si o baza solida de clienti.
China este o alta tinta cu un urias potential, ca si America Latina, spune Tajinder Vohra. Compania intentioneaza sa se extinda prin intermediul achizitiilor, nedorind sa iroseasca timpul in dezvoltarea de companii mici.
"Asistam la o crestere organica robusta. Putem construi singuri o companie cu 2.000 de angajati. Avem in vizor companii mai mari pentru a ne extinde businessul," a declarat Vohra.
In prezent, Genpact are peste 30.000 de angajati si recruteaza peste 800 de noi angajati pe luna numai in India.
Compania a depus o cerere de listare pe New York Stock Exchange in luna mai a acestui an, intentionand sa atraga 600 de milioane de dolari prin intermediul acestei operatiuni.

Dublare de personal
In Romania, furnizorul de servicii de business si solutii tehnologice Genpact intentioneaza sa angajeze aproximativ 450 de persoane pana la sfarsitul acestui an si vizeaza o noua dublare a personalului in 2008, ceea ce ar insemna atingerea unui numar de aproape 2.000 de angajati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO