Business Internaţional

Germania şi Olanda: Viitorul Greciei în zona euro nu este încă asigurat

Germania şi Olanda: Viitorul Greciei în zona euro nu este încă asigurat

Foto: AFP

Autor: Anca Dumitrescu

28.10.2012, 13:17 215

"Nu s-a decis încă. Vrem ca Grecia să rămână în zona euro, dar are multe de făcut", a afirmat ministrul de Finanţe german Wolfgang Schaeuble într-un interviu acordat televiziunii ZDF.

Omologul său olandez Jan Kees de Jager a declarat reporterilor, la Haga, că Olanda "este împotriva oricărei întârzieri a măsurilor pe care Grecia trebuie să le ia". El a adăugat că Grecia trebuie să suporte costul oricărei întârzieri a programului de reforme, care nu trebuie să conducă la un al treilea plan de sprijin internaţional.

Mesajul celor doi este o reacţie la ministrul elen de Finanţe Yannis Stournaras, care a provocat confuzie miercuri octombrie afirmând în Parlamentul de la Atena că a obţinut acordul creditorilor internaţionali pentru prelungirea cu doi ani, până în 2016, a termenului de aplicare a reformelor.

Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană (BCE) au dezminţit că a avut loc un acord în acest sens, afirmând că evaluarea Greciei de către troica creditorilor, din care mai face parte şi FMI, nu s-a încheiat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO