Business Internaţional

Guvernul chinez recunoaşte existenţa "satelor cancerului"

Guvernul chinez recunoaşte existenţa "satelor cancerului"

Autor: Stefan Costin Anghel

22.02.2013, 17:48 5782

"Substanţe chimice toxice şi nocive au provocat numeroase situaţii de urgenţă cu privire la apă şi atmosferă, iar anumite locuri cuprind chiar "sate ale cancerului", recunoaşte ministerul într-un raport publicat săptămâna aceasta şi anexat planului cincinal 2011-2015.

Expresia "satele cancerului" nu a fost folosită până acum de autorităţi, care se confruntă uneori cu nemulţumirea locuitorilor faţă de degradarea mediului în care trăiesc de către deşeuri industriale, prezenţa unor substanţe toxice în apă sau un aer foarte încărcat cu particule fine.

Nivelul poluării a crescut puternic în China, odată cu industrializarea rapidă a ţării în ultimele trei decenii.

Un număr important de oraşe chineze se numără printre cele mai poluate oraşe de pe glob, însă poularea nu se limitează la oraşe.

Nu există o definiţie precisă pentru "satele cancerului", însă expresia s-a răspândit în presă, îndeosebi după publicarea de către un jurnalist chinez, în 2009, a unei hărţi care documentează zeci de astfel de sate.

Guvernul recunoaşte că "produse chimice toxice şi nocive", în general interzise în ţările dezvoltate, sunt folosite în China şi "pot pune în pericol sănătatea omului şi a mediului pe termen lung".

Între substanţele periculoase, nonilfenolul, un compus organic sintetic, interzis în industria textilă europeană, este utilizat intens în acest sector în China, unde este folosit şi în producţia de detergenţi, a scris cotidianul Global Times.

Este prima dată când termenul "satele cancerului" apare într-un document ministerial, potrivit avocatului specializat în probleme de mediu Wang Canfa, care conduce un centru de ajutorare a victimelor poluării la Beijing.

"Aceasta arată că Ministerul Mediului a recunoscut că poluarea cauzează cancer", a declarat Wang pentru AFP, adăugând că, de-acum, efectele asupra sănătăţii provocate de degradarea mediului "atrag atenţia".

Un oficial din cadrul ministerului nu a vrut să confirme că menţionarea "satelor cancerului" este o premieră, subliniind că guvernul a stabilit deja, în trecut, o legătură între mediu şi sănătate.

Întrebat de Global Times în acest sens, Wang a răspuns că amenzile aplicate uzinelor poluante în China nu sunt, în continuare, suficient de descurajatoare.

"Persoanele responsabile de poluarea pânzelor freatice subterane nu trebuie s răspundă pentru faptele lor penal, deoarece nu există legi care să facă posibil acest lucru. Iar cum tratarea deşeurilor chimice este foarte scumpă, este mai economic să se debaraseze d ele ilegal", a declarat el pentru cotidian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO