Business Internaţional

Guvernul rus inchide o fabrica Wrigley pentru incalcarea normelor de mediu

30.07.2003, 00:00 25



Ministrul rus al Resurselor Naturale a decis inchiderea fabricii din St. Petersburg a celui mai mare producator de guma din lume, Wm. Wrigley Jr. Company, pentru incalcarea abuziva a unor norme de mediu "nespecificate".



O decizie similara a fost evitata in ultimul moment de compania rivala Dirol-Cadbury, acuzata de "eliberarea neautorizata de gaze toxice in atmosfera". Oficialii din cadrul ministerului nu au precizat care au fost normele incalcate de Wrigley, insa directorul general pe Rusia al companiei producatoare de guma, Igor Savelyev, a afirmat ca decizia ministrului i se pare "putin deplasata" sI ca grupul nu intentioneaza sa isi opreasca productia.



Potrivit ordinului expediat de ministerul Resurselor Naturale, compania trebuia sa isi opreasca toate operatiunile pe data de 28 iulie.



Potrivit lui Savelyev, acest ordin se refera la constructia noului centru de productie in cadrul fabricii din St. Petersburg, centru care va mari capacitatea actuala a companiei cu 25 milioane $.



"Planurile noastre urmareau inceperea contructiei la facilitatile pentru care am obtinut aprobare...an prezent am stopat operatiunile de constructie, fara ca acest lucru sa afecteze in vreun mod liniile de productie," a afirmat Igor Savelyev, citat de Financial Times.



La inceputul acestei luni, Dirol - Cadbury, unul din cei mai puternici rivali ai Wrigley, a trebuit sa obtina o apobare judecatoreasca pentru a putea opera dupa ce ministerul rus al Resurselor Naturale a decis inchiderea fabricii din Novgorod, cea mai mare de fabrica de acest tip din Rusia.



Motivele ministerului s-au referit la faptul ca Dirol - Cadbury nu a detailat modificarile aduse facilitatilor de productie, modificari care au avut ca rezultat eliminarea in atmosfera a unor agenti toxici "nespecificati". Singura vina pe care si-o asuma Dirol se refera la neinformarea guvernului rus pentru inlocuirea in cadrul procesului de productie a etanolului cu acidul lactic si ulei, cu toate ca aceste materii prime genereaza emisii mai putin poluante decat motorina.



Purtatorul de cuvant al Ministerului Resurselor Naturale, Nikolai Gudkov, a negat orice conexiune intre cele doua cazuri.



Directorul diviziei ruse a Wrigley a afirmat ca este dificil de spus daca guvernul incearca sa atace companiile straine care opereaza pe piata gumei de mestecat din Rusia.



"Si noi ne-am confruntat cu investigatii similare, dar nu s-au identificat nerespectari ale normelor de mediu," a afirmat Savelyev.



Wrigley, care produce marca de guma Orbit, si Dirol-Cadbury, care produce Stimorol si Dirol, controleaza piata ruseasca in proportie de 60% si respectiv 40%, potrivit agentiei pentru studii de marketing Business-Analytica.



Fabrica din Novgorod in valoare de 100 millioane $, detinuta de gigantul danez Dirol-Cadbury, este cea mai mare din Rusia, in timp ce valoarea fabrica din St. Petersburg a companiei Wrigley se ridica la 85 de milioane $.



Noua linie de productie la fabrica din St. Petersburg este programata a-si incepe functionarea la inceputul anului viitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO