Business Internaţional

Hillary Clinton: "Taxaţi mai mult bogaţii în întreaga lume"

 Hillary Clinton: "Taxaţi mai mult mult bogaţii în întreaga lume"

Autor: Ioana Nita

25.09.2012, 19:28 710

Nu este niciun secret că politica externă a Statelor Unite ale Americii tinde să reflecte viziunea asupra lumii a celui de la Casa Albă.Dacă în trecut, ideea că "politica se opreşte la malul apei" era preţuită, acest lucru nu mai este valabil de generaţii. Dacă vrei să faci lumea mai bună, trebuie să exporţi propriile idei, scrie CNBC

Adepţii pieţei libere vor cere liberalizarea pieţelor, chiar şi atunci când acest lucru se concretizează în privatizări corupte precum cele care i-au îmbogăţit pe oligarhii Rusiei. Iar administraţia Obama consideră că cei bogaţi trebuie taxaţi mai mult oriunde în lume.

"Una dintre ideile pe care le-am susţinut la nivel global este colectarea impozitelor într-o manieră echitabilă - mai ales a elitelor din fiecare ţară", a spus secretarul de stat american Hillary Clinton în discursul său de la o conferinţă Clinton Global Initiative.

Chiar dacă Clinton a menţionat că ea nu se referă la politica internă, audienţa deja chicotea la aluzia ei clară către dezbaterea din cursa prezidenţială legată de sistemul de impozitare.

"Este cert că elitele fiecărei ţări fac bani. Sunt oameni bogaţi peste tot, şi cu toate acestea ei nu contribuie la creşterea economică a proprilor ţări", a adăugat Clinton.

Prin "aportul adus la creşterea economică", secretarul de stat nu a făcut referire la sensul convenţional al acestei sintagme, investiţiile în afacerile interne, ci mai degrabă la contribuţia la construirea şcolilor şi a spitalelor, notează CNBC.

În consecinţă, unul dintre obiectivele politicii externe a SUA este impozitarea averilor celor bogaţi peste tot din lume.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO