Business Internaţional

In privatizari, guvernul bulgar nu mai tine la pret, ci la transparenta

09.04.2001, 00:00 23



Guvernul bulgar a anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca a adoptat o serie de modificari la reglementarile din sectorul privatizarii, pentru a creste transparenta si eficienta licitatiilor de vanzare a activelor de stat, transmite Mediafax.

"Amendamentele cu privire la privatizare urmaresc o sporire a increderii investitorilor, prelungirea perioadei de elaborare a ofertelor acestora, precum si imbunatatirea strategiilor de marketing", a declarat vicepremierul bulgar, Petar Zhotev.

Printre modificarile aduse de cabinetul de la Sofia se numara renuntarea la criteriul pretului ca element hotarator in negocierile cu potentialii cumparatori ai activelor de stat. In plus, in baza noilor reglementari, criteriile pentru alegerea investitorilor vor fi facute publice.

"Pana acum, exista posibilitatea ca firmele de consultanta angajate pentru procesele de privatizare sa manipuleze aceste tranzactiii, pentru ca nimeni nu controla evaluarile acestora", a declarat presedintele Agentiei pentru Privatizare, Levon Hampartzoumian.

O alta modificare a cadrului legislativ pentru privatizare prevede ca licitatiile sa fie organizate in termen de cel putin 30 de zile dupa anuntul oficial de organizare. Aceasta decizie a fost provocata de plangerile investitorilor privind termenul prea scurt de pregatire a ofertelor, pana in prezent stabilit la 10-14 zile.

De asemenea, investitorii straini din Bulgaria se plang de incetinirea in adoptarea reformelor din sistemul judiciar si administrativ, solicitand masuri urgente in acest sens. Cu toate acestea, ei se declara multumiti de climatul de afaceri din statul balcanic.

Guvernul de la Sofia intentioneaza sa obtina, in acest an, circa 640 de milioane de leva (296 de milioane de dolari), prin privatizarea unor active de stat.

Din aceasta suma, aproximativ 202 milioane de leva vor fi utilizate pentru acoperirea deficitului bugetar, estimat la 424 milioane de leva sau 1,5% din Produsul Intern Brut.

De asemenea, autoritatile bulgare intentioneaza sa incheie elaborarea strategiei de privatizare a Bulgartabak, a companiei de telecomunicatii BTC si a celei de transport maritim BMF.

Anul trecut, guvernul de la Sofia a renuntat la un contract in valoare de 600 de milioane de dolari prin care ar fi cedat consortiului format de companiile KPN si OTE controlul asupra BTC. In plus, guvernul bulgar nu a primit nici o oferta pentru un pachet de 51% din actiunile Bulgartabak.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO