Dacă în răspunsul dat de europeni crizei din Ucraina s-a remarcat în mod special cineva, acela este ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski.
Sprijinit de şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier şi de ministrul francez de externe Laurent Fabius, el i-a convins la Kiev pe liderii reticenţi ai opoziţiei ucrainene să semneze un acord proiectat de UE care să pună capăt vărsării de sânge din Kiev. Dacă nu va fi un acord acum, „cu toţii veţi muri“, i-a avertizat el pe Vitali Klitschko, Oleg Tiahnibok şi Arsenii Iatseniuk. Sikorski ştia din experienţa de militant anticomunist că după astfel de revolte dacă regimul nu este schimbat iniţiatorii sunt vânaţi şi anihilaţi. La negocieri a asistat şi Vladimir Lukin, avocatul rus pentru drepturile omului.
„Trebuie să spun că Sikorski este acum foarte admirat. Lucrurile nu i-au ieşit doar perfect, el a şi demonstrat că are voinţă. I-au ieşit lucrurile în proporţie de 90%, ceea ce este remarcabil. Era nevoie de leadership politic, iar el l-a adus“, a explicat un oficial al Comisiei Europene. Pactul semnat a devenit inutil în scurt timp deoarece preşedintele Viktor Ianukovici a fugit din capitală, însă speriat de încăpăţânarea protestatarilor care nu au acceptat compromisul şi au cerut demiterea imediată a şefului statului. Vărsarea de sânge a încetat, scrie Thomson Reuters.
Pactul este doar punctul culminant al eforturilor diplomatice iniţiate de Varşovia de la acutizarea tensiunilor sociale din Ucraina. Premierul Donald Tusk a promis iniţial că îi va forţa pe liderii Uniunii Europene să impună sancţiuni celor responsabili cu vărsarea de sânge, ţintind astfel spre autorităţile ucrainene de atunci. În timp ce numărul morţilor de pe străzile din Kiev creştea, Tusk a asigurat că spitalele poloneze se pregătesc să-i primescă pe răniţii din Ucraina.
Polonezii şi ucrainenii s-au duşmănit timp de secole, iar unele dintre cele mai sângeroase episoade ale relaţiilor dintre cele două naţiuni s-au întâmplat în urmă cu doar câteva generaţii. În special războiul din 1918-1919 pentru Liov, acum unul dintre cele mai mari centre urbane ale Ucrainei şi masacrarea polonezilor de către gherilele ucrainene de la Volhynia şi 1943-1944 au lăsat cicatrice dureroase în conştiinţa polonezilor şi ucrainenilor, notează Piotr Koscinki şi Maya Rostowska, analişti la Institutul Polonez pentru Afaceri Internaţionale într-un articol publicat de Financial Times. De asemenea, Polonia nu are o prezenţă economică puternică în Ucraina – totuşi poziţia este mai solidă decât cea a României. Între trei şi patru mii de companii poloneze fac afaceri cu vecinii ucraineni. Dintre acestea, circa 1.500 sunt dependente de exporturile către Ucraina.
Aşadar, de unde atâta interes din partea Poloniei pentru democraţia Ucrainei
„Dacă analizezi atent sondajele de opinie, vei vedea că în realitate sunt mai mulţi polonezi care vor Ucraina în UE decât ucraineni“, remarcă Slawomir Sierakowski, membru al societăţii poloneze de intelectuali Krytyka Polityczna.
Dincolo de motivele cu conotaţii romantice ale iubirii frăţeşti dintre naţiunile slave, o explicaţie ar fi eşecul negocierilor de la Vilnius, în care Ucraina lui Ianukovici ar fi trebuit să semneze acordul de comerţ liber cu UE. Aceasta s-a orientat în schimb spre Rusia. Varşovia este iniţiatorul Parteneriatului Estic, proiectul prin care UE îşi măreşte spre est sfera de influenţă economică cu ajutorul acestor acorduri de comerţ liber. Ambasadorul UE la Kiev este polonez, aşa cum sunt mulţi dintre membrii echipei sale.
Polonia are nevoie de un vecin bogat şi sănătos politic. Economia poloneză, cea mai mare din Europa de Est, se bazează pe exporturi, iar o economie ucraineană reconstruită pe principii europene, stabilă politic şi cu o populaţie mai mare decât cea poloneză şi cu putere de cumpărare decentă ar reprezenta o sursă de creştere pentru Polonia.
Apoi, politica externă a Poloniei este clar condusă pentru limitarea influenţei Rusiei, care dacă ar acapara şi Ucraina ar ajunge la graniţele poloneze.
„Polonia nu va fi în siguranţă fără o Ucraină stabilă“, a afirmat premierul Tusk, care alături de ministrul Sikorski a proiectat strategia de apropiere ţării de Germania.
Încercările Varşoviei de a aduce Ucraina mai aproape de Europa au început în 2005, când Polonia s-a implicat activ în Revoluţia Portocalie. Polonezii au simpatizat atunci cu setea ucrainenilor de democraţie, de drepturi civile şi cu dorinţa de a avea un cuvânt de spus în jocurile politice.
Guvernul polonez finanţează proiecte ale societăţii civile în ţările foste sovietice precum Ucraina, Belarus, Georgia şi Moldova, iar o mare parte din ajutor este finanţat de un fond controlat de ministerul lui Sikorski.
Printre cei care primesc bani de la guvernul polonez figurează posturi de televiziune ale opoziţiei din Belarus care emit exilate în străinătate. După Ucraina, Belarusul ar putea deveni următoarea scenă a confruntărilor dintre Rusia şi Occident.
Companiile din Vest care-şi dispută resursele Ucrainei. Petrom este una dintre ele
Compania anglo-olandeză de petrol şi gaze naturale Shell şi cea americană Chevron, printre cele mai mari din lume, sunt interesate de rezervele de gaze de şist. Anul trecut acestea au semnat acorduri cu autorităţile ucrainene care le permit explorarea rezervelor de gaze neconvenţionale.
Până la izbucnirea crizei politice, Shell intenţiona să foreze 15 sonde în Ucraina anul acesta pentru a evalua rezervele de gaze de şist din perimetrul Iuzivska, cu o suprafaţă de peste 8.000 de kilometri pătraţi şi aflat în estul ţării. Chevron a încheiat un acord similar pentru perimetrul Oleska şi s-a angajat să investească acolo 400 milioane dolari în lucrări de forare. Compania a anunţat că monitorizează cu atenţie situaţia din Ucraina, potrivit Bloomberg. De asemenea, înainte de izbucnirea turbulenţelor din Ucraina în noiembrie anul trecut, un consorţiu format din Exxon, cea mai mare companie petrolieră americană, Shell, compania românească de petrol şi gaze Petrom şi compania ucraineană de stat Nadra au semnat un acord preliminar cu autorităţile de la Kiev pentru exploatarea perimetrului gazeifer Skifska în zona ucraineană a Mării Negre, însă acordul final este incert. Din cauza mediului politic instabil din Ucraina, cele trei companii ar putea să îşi reconsidere planurile de investiţii din fosta republică sovietică.
De la bănci şi telecom la benzinării - investiţiile ruseşti în Ucraina
Băncile ruseşti au o expunere substanţială în Ucraina, de aproximativ 28 miliarde dolari, a spus preşedintele rus Vladimir Putin în noiembrie anul trecut. Agenţia de rating Fitch estimează că instituţiile financiare ruseşti cu cea mai mare expunere în Ucraina sunt banca de stat Vnesheconombank (expunere de 74%), Gazprombank, a treia bancă în funcţie de mărime din Rusia (40%) şi VTB (14%). Sberbank şi Alfa Bank au expuneri mai mici, de 8%, respectiv 3%, scrie Thomson Reuters.
De asemenea, doi dntre cei mai mari operatori telecom din Rusia, MTS şi Vimpelcom, sunt prezenţi în Ucraina alături de furnizorul de servicii de internet Yandex, care deţine cel mai mare motor de căutare din Rusia şi are o cotă de piaţă de peste 60% pe segmentul serviciilor de căutare. Mai multe companii ruseşti din industria metalurgică şi minieră, printre care Severstal, cel mai mare producător de oţel din Rusia, Mechel şi Evraz, deţin active semnificative pe piaţa ucraineană. Compania de stat Rosneft, unul dintre princialii producători de petrol din Rusia, deţine aproximativ 150 de benzinării în Ucraina, iar Lukoil are aici câteva zeci de benzinării.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.02.2014
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
