Business Internaţional

Italienii de la Enel, interesati de centralele nucleare franceze

25.02.2003, 00:00 18

Guvernele Frantei si Italiei negociaza termenii unui contract care presupune achizitia de catre Enel, cea mai mare companie de electricitate a Italiei, a unui pachet in patru centrale nucleare ale Electricite de France (EdF), informeaza Financial Times.
In schimb, grupul francez de energie isi va recupera actiunile cu drept de vot la Edison, al doilea grup italian de energie.
EdF detine deja un pachet de 18% si in Italenergia Bis, care controleaza Edison. Drepturile sale de vot au fost reduse insa la 2% din cauza opozitiei guvernului italian fata de invadarea pietei interne de energie de catre companiile frantuzesti.
Guvernul francez apreciaza ca tranzactia cu Enel ar ajuta la linistirea spiritelor printre multi dintre partenerii sai europeni, infuriati de esecului Frantei de a-si liberaliza piata de energie in timp ce compania de stat EdF se extinde in toata Europa.
Daca va fi incheiat, acordul va permite EdF sa-si consolideze pozitia la grupul Edison, fata de care are angajamente de peste 5 miliarde de euro, inclusiv optiunea de a-si mari pachetul de actiuni.
Negocierile dureaza de cateva saptamani si nu au fost limitate doar la sectorul de energie. Alte subiecte dezbatute au fost o potentiala preluare a Fiat Avio de catre Snecma si Finmeccanica, tunelele de sub Alpi si consolidarea legaturilor dintre Air France si Alitalia.
Ministrul italian al economiei a declarat ca guvernul francez ar prefera ca Enel, care este detinuta in proportie de 68% de statul italian, sa achizitioneze un pachet de 20% pana la 30% intr-un holding care controleaza cele patru centrale nucleare. Tranzactia ar presupune o investitie din partea grupului italian de pana la 1,8 miliarde de euro.
Planul ar marca o intoarcere a Enel in sectorul nuclear. Un referendum din 1987 a interzis energia nucleara in Italia.

In energie, Europa e prima
Achizitiile din sectorul de electricitate si gaz din Europa au crescut anul trecut la valoarea record de 65,8 miliarde de dolari, in pofida declinului pietelor financiare globale. In schimb, fuziunile si achizitiile din Statele Unite au scazut drastic, reflectand problemele financiare serioase cu care se confrunta cei mai mari furnizori de neregie si gaz din Statele Unite.
Valoarea totala a achizitiilor din sectorul american de energie a scazut anul trecut cu 6,6% la 84,89 miliarde de dolari, arata datele furnizate de firma de contabilitate PricewaterhouseCoopers.
Valoarea achizitiilor europene a crescut cu aproape 20%. Mai mult, companiile europene de utilitati publice au cumparat cel mai mult: active totale in valoare de 65,51 miliarde de dolari. Valoarea achizitiilor facute de furnizorii americani de electricitate si gaz a fost spre exemplu de 11,1 miliarde de dolari, comparativ cu 35,4 miliarde in 2001.
Ritmul in care se consolideaza acest sector a ridicat temeri ca fostele monopoluri nationale si regionale ar putea fi inlocuite de un oligopol pan-european integrat de furnizori de electricitate si gaz.
Cea mai controversata tranzactie de anul trecut a fost achizitia de catre Eon, unul din marile grupuri de utilitati publice din Germania, a unui pachet de 58,4% din Ruhrgas, cel mai mare importator de gaz al Europei, pentru suma de 5,77 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO