Business Internaţional

Jocul cu soarta: de ce ajung la faliment unii oamenii bogati?

19.09.2006, 20:54 47

Oamenii care mostenesc averi imense au o tendinta mai mare de a cheltui decat cei care isi fac averi prin propria munca, pentru ca acestia din urma cunosc valoarea banilor.
George Foreman, acum batran, dar inca avand o statura impunatoare, sta rezemat de un scaun in cea mai cunoscuta sala de box din Brooklyn, Gleason's Gym, si priveste zambind inregistrarea meciului de box din 1994, cand l-a invins pe Michael Moorer si a devenit campion la categoria grea, scrie The New York Times.
Candva Foreman isi anihila adversarii prin forta lui, cu lovituri in care simtul artistic era mai putin important decat forta prin care actiona, printre cei cu care a luptat aflandu-se Joe Frazier sau Muhamad Ali. In meciul cu Moorer, Foreman, care avea atunci 45 de ani, l-a doborat cu un croseu de dreapta in runda a zecea pe cel care la 26 de ani nu fusese invins niciodata, devenind astfel cel mai in varsta campion de categoria grea din istoria boxului si reusind sa dobandeasca titlul care ii fusese luat de Ali cu 20 de ani inainte.
Foreman recunoaste ca intoarcerea lui in ring in anii '80 a fost conditionata de principii materiale. Dupa ce a cheltuit aproximativ 5 mil. dolari (4 mil. euro) din averea lui, bani obtinuti mai ales in tinerete, a avut nevoie de alti bani, pe care ii putea obtine numai in ring. Un fost bataus de pe strazile din Huston, Foreman s-a aflat in anii '80 in pragul falimentului si acest lucru l-a ingrozit. "Era cel mai infricosator lucru care i se poate intampla unui om, dupa parerea mea", spune el. "Aveam o familie de care trebuia sa am grija, sotia, copiii, mama. Inca nu mi-am revenit in totalitate. E infricosator mai ales pentru ca auzi de oameni care nu au un acoperis deasupra capului, iar eu am fost foarte aproape de a ma afla printre ei", mai spune Foreman.
Spre deosebire de unii milionari care reusesc sa piarda tot, Marele George a reusit sa-si revina de pe urma situatiei financiare precare. Din meciurile de box din anii '90 a reusit sa castige milioane, devenind multi-milionar dupa ce s-a reinventat devenind om de afaceri prin crearea marcii de gratare care ii poarta numele.
Numele lui Foreman ramane scris alaturi de al altor oameni faimosi care au ingrosat randurile debitorilor, cum sunt Thomas Jefferson, Mark Twain, Michael Jackson, Mike Tyson sau castigatorii la loterie care au reusit sa-si cheltuiasca in totalitate averile. Fiecare dintre acestia nu a reusit sa-si gestioneze rezervele financiare, rezultatul evident fiind falimentul.
In fata acestor date, se ridica niste intrebari evidente: de ce oamenii care au deja foarte multi bani nu se pot abtine sa cheltuiasca mai mult decit au? De ce oamenii cu bani ajung sa fie inglodati in datorii?
Foreman, care s-a confruntat candva cu aceeasi situatie, crede acum ca detine raspunsurile la aceste intrebari. "Multi oameni nu sunt destul de maturi pentru a gestiona banii corespunzator. Nu inteleg ca banii nu cresc in copaci si ca trebuie sa respecti fiecare dolar", spune el.
David Latko, care a publicat de curand cartea "Toti iti vor banii" ("Everybody Wants Your Money"), e de parere ca sunt cinci tipuri de oameni bogati: cei care mostenesc o suma de bani, cei care se casatoresc pentru avere, fura, castiga sau muncesc pentru averile pe care le au. Latko spune ca numai cei care muncesc pentru averea lor tind sa-si mentina castigurile.
"Intotdeauna, primul lucru la care te uiti este sursa banilor", spune Latko. "Oamenii care au castigat bani prin propriile puteri tind sa-i protejeze. Cei care i-au mostenit ii cheltuiesc", a mai adaugat el.
Michael Jackson, Mike Tyson, Burt Reynolds sau Elton John sunt printre cei care au fost in pragul falimentului, staruri pentru care gestionarea averilor personale este un lucru greu de realizat, mai ales pentru ca oamenii din show-business sunt vulnerabili pe plan material.
Finkel, 62 ani, care si-a inceput cariera de impresar promovand staruri rock ca Jimi Hendrix, spune ca intotdeauna a sfatuit muzicienii si atletii sa isi protejeze averile prin depunerea constanta a unor sume de bani in conturi pe care sa le foloseasca in momente de criza. Putini i-au urmat sfatul, printre ei aflandu-se Mike Tyson care a castigat mai mult de 400 mil. dolari (314 mil. euro) in cariera sa de boxer. "Este foarte greu sa le spui sa nu mai cheltuiasca, pentru ca lor le place satisfactia de moment", povesteste el.
Trecut prin experienta falimentului, Foreman, a fondat in 1971 Corporatia pentru Dezvoltare George Foreman. Foreman spune ca a inceput sa depuna cate 25% din castigurile sale intr-un fond de pensii controlat de corporatia sa. In ciuda controlului pe care Foreman
l-a exercitat asupra averii sale, o parte din bunuri a ramas neacoperita. El a investit aproximativ 5 mil. dolari (4 mil. euro) in petrol si gaze naturale.
Cateodata chiar si cei mai bogati oameni apeleaza la credite. De-a lungul anilor, fondatorul si directorul executiv al Oracle, Lawrence Ellison, a preferat sa pastreze actiunile detinute in cadrul companiei decit sa le vanda, valoarea actiunilor sale ajungand in prezent la 17,6 mld. dolari (13,8 mld. euro). Actiunile detinute la Oracle reprezinta cea mai mare parte din averea detinuta de Ellison, pentru finantarea cheltuielilor exorbitante pe care le face, el apeland de cele mai multe ori la imprumuturi in loc sa vanda o parte din actiuni. Premisa urmata de el este ca mentinand numarul actiunilor intact, va avea destule finante pentru a putea rambursa imprumutul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO