Business Internaţional

Mai multe persoane, reţinute la Londra înaintea ceremoniei încoronării regelui Charles

Mai multe persoane, reţinute la Londra înaintea...

Autor: Mihai Draghici

06.05.2023, 12:15 30

Agenţi ai Poliţiei metropolitane din Londra au reţinut, sâmbătă, mai multe persoane, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate înaintea ceremoniei de încoronare a regelui Charles, informează BBC News.

"Are loc o operaţiune de securitate semnificativă în centrul Londrei", a comunicat Poliţia metropolitană.

Persoane dintr-un grup republican care participau la proteste antimonarhie au fost reţinute în zona Carlton House.

Alţi patru suspecţi au fost reţinuţi în zona St. Martin din Londra, iar trei în zona Wellington Arch, sub acuzaţii de perturbare a ordinii publice.

Sute de persoane participă la un protest antimonarhie în Piaţa Trafalgar din Londra. Graham Smith, unul dintre liderii mişcării republicane, se numără printre persoanele reţinute în cursul dimineţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO