Business Internaţional

Moody's : Criza financiara se simte si in Europa de Est

29.07.2008, 20:06 15

Companiile est-europene incep sa resimta impactul crizei financiare internationale, confruntandu-se pentru prima data in ultimul an cu ratinguri in scadere dupa ce efectele nocive ale crizei creditelor din Statele Unite s-au raspandit in intreaga lume, potrivit unui raport recent realizat de Moody's Investors Service, scrie Bloomberg.
Printre companiile care au avut parte de ratinguri in scadere se numara Zlomrex, cel mai mare furnizor de produse siderurgice din Polonia, si producatorul bulgar de otel Kremikovtzi. Cu toate acestea, au existat si exceptii, cateva companii fiind evaluate pozitiv de agentia de rating. Printre acestea se numara banca ruseasca Promsvyazbank sau AKIB UkrSibbank, divizia BNP Paribas din Ucraina.
Pe de alta parte, situatia de pe piata creditelor din Europa de Est s-ar putea deteriora in continuare deoarece inflatia supune bancile centrale la presiuni tot mai mari, fortandu-le sa majoreze dobanzile de referinta, iar acest lucru inseamna ca unele companii nu vor mai putea sa-si plateasca datoriile, conform raportului Moody's.
Ratingurile companiilor din Europa de Vest au inceput sa scada in al treilea trimestru al anului trecut, in timp ce 173 de companii au primit evaluari negative in perioada aprilie-iunie, conform raportului.
"Debitorii est-europeni din unele sectoare de activitate au inceput sa simta impactul crizei financiare internationale si al incetinirii cresterii economice", a declarat Ruth Stroppiana, economist-sef pe probleme internationale la Economy.com, divizie a Moody's. "Cu toate acestea, calitatea debitorilor est-europeni ramane mai buna decat a celor din Europa de Vest. Cea mai mare parte a regiunii est-europene va continua, cel mai probabil, sa beneficieze de pe urma cererii interne aflate la un nivel ridicat si a majorarilor salariale".
Si Romania se confrunta cu astfel de presiuni inflationiste, astfel ca Banca Nationala a majorat dobanda de politica monetara de sase ori consecutiv, incepand din toamna anului trecut, cresterile cumulate fiind de trei puncte procentuale, de la 7% la 10%.
Moody's noteaza ca economia zonei euro va slabi in 2008 si 2009, iar consumul va fi afectat de sentimentul economic pesimist si de majorarea costurilor de finantare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO