• Leu / EUR4.8831
  • Leu / GBP5.7936
  • Leu / USD4.8176
Business Internaţional

Negocierile nu au luat sfărşit: NATO vrea continuarea discuţiilor cu Rusia pentru găsirea unei soluţii diplomatice

Negocierile nu au luat sfărşit: NATO vrea continuarea discuţiilor cu Rusia pentru găsirea unei soluţii diplomatice

Autor: Mediafax

18.01.2022, 17:48 121

Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să organizeze o nouă reuniune cu Rusia pentru găsirea unei soluţii acceptabile pentru ambele părţi, a declarat marţi secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, avertizând că, în caz contrar, există riscul unui conflict militar în Europa.

"Astăzi, am invitat Rusia şi toţi aliaţii din cadrul NATO să participe în viitorul apropiat la o serie de reuniuni ale Consiliului NATO-Rusia pentru a răspunde preocupărilor noastre, dar pentru a asculta şi preocupările Rusiei şi pentru a încerca să găsim o soluţie", a declarat Jens Stoltenberg, conform cotidianului Le Figaro, în cursul unei vizite la Berlin, unde s-a întâlnit cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.

Săptămâna trecută, după sesiunea Consiliului NATO-Rusia, Jens Stoltenberg afirma că Alianţa Nord-Atlantică şi delegaţia rusă au stabilit să continue dialogul, în pofida tensiunilor generate de mobilizarea trupelor ruse în apropierea frontierelor Ucrainei. "Ambele părţi au exprimat necesitatea de a dialoga şi de a analiza posibilitatea programării unor viitoare reuniuni", a declarat Jens Stoltenberg miercurea trecută.

Într-un interviu acordat revistei Bild cu ocazia vizitei în Germania, Jens Stoltenberg a avertizat că există riscul unui conflict militar în Europa din cauza crizei dintre Rusia şi Ucraina. "Există un risc real de izbucnire a unui nou conflict militar în Europa. Nu trebuie să uităm că sunt trupe ruse la frontierele Ucrainei, iar unii militari sunt chiar în Ucraina. Sunt în Crimeea, acesta este teritoriu ucrainean. Este o frontieră istorică, iar Rusia a recunoscut-o la un moment dat. Sunt şi în Doneţk şi Lugansk, iar acelea sunt tot teritorii ucrainene. Vorbim, deci, despre mişcări de trupe ruse în Ucraina şi în apropierea Ucrainei", a subliniat secretarul general NATO.

Jens Stoltenberg a adăugat că Alianţa Nord-Atlantică susţine suveranitatea Ucrainei şi va riposta prin sancţiuni economice şi financiare în cazul unei agresiuni a Rusiei. "Însă garanţiile de securitate ale NATO nu se aplică Ucrainei", a argumentat Jens Stoltenberg. "Însă dacă este agresat un stat membru NATO, atunci avem un principiu central: unul pentru toţi şi toţi pentru unul. Suntem împreună, suntem o Alianţă şi ne apărăm unii pe alţii", a subliniat Jens Stoltenberg.

Statele Unite au propus Rusiei, la reuniunea desfăşurată săptămâna trecută la Geneva, măsuri de îmbunătăţire a stabilităţii strategice, fiind abordată inclusiv tema sistemelor balistice, în timp ce delegaţia rusă a insistat pentru obţinerea unor garanţii juridice din partea Alianţei Nord-Atlantice. Rusia insistă ca Ucraina să nu devină membră NATO, în timp ce subsecretarul de Stat american Wendy Sherman a declarat că Moscova "nu poate dicta termenii politicilor externe ale altor ţări" şi nici modul în care se extinde Alianţa Nord-Atlantică.

Rusia a generat preocupări în Occident din cauza activităţilor militare în apropierea frontierelor Ucrainei. Administraţia de la Kiev susţine că Rusia a mobilizat zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei şi pregăteşte un atac. De asemenea, Moscova este acuzată de intensificarea susţinerii acordate insurgenţilor separatişti proruşi din regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk.

Administraţia Vladimir Putin argumentează că poate mobiliza militari oriunde pe teritoriul Rusiei şi cere Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice garanţii că nu vor instala echipamente militare ofensive în apropierea frontierelor ruse. De asemenea, Rusia se opune extinderii NATO spre est.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8831
Diferență: -0,1595
Ieri: 4.8909
Azi: 4.8176
Diferență: 1,53
Ieri: 4.7450
Azi: 5.7936
Diferență: 0,416
Ieri: 5.7696
Azi: 5.0705
Diferență: 0,6451
Ieri: 5.0380