Insomnia apare ca urmare a stresului tot mai prezent în viaţa tinerilor şi adulţilor. În funcţie de gravitate, tulburările somnului se pot trata fie cu ajutorul psihologului, fie prin tratament medicamentos. Un pacient care suferă de insomnie acută are nevoie, în medie, de 10-15 şedinţe de psihoterapie. Principalele companii producătoare de medicamente pentru tratarea insomnii, care au pătruns pe piaţa din România, sunt franceze, maghiare şi firmele locale.
„Orice formă de stres activ sau distres (stres negativ) reprezintă o stimulare a sistemului central nervos care duce la modificarea calităţii somnului. Persoanele tinere, chiar şi cele mai rezistente, supuse la stres continuu (corporatiştii) dezvoltă tulburări ale somnului”, spune psihologul Andrei Chiriac.
Anxietatea, bolile care afectează sănătatea mentală sau depresia se pot manifesta prin diverse tulburări ale somnului. Insomnia se poate manifesta sub trei forme: dificultăţi în a adormi noaptea, somn întrerupt şi trezitul devreme dimineaţa, scrie unui articol recent din Wall Street Journal (WSJ).
Stresul şi neliniştea sunt specifice persoanelor care adorm greu, depresia poate apărea sub forma trezitului devreme, iar apneea sau durerile de diverse tipuri se manifestă printr-un somn întrerupt.
Insomnia cronică se defineşte prin incapacitatea de a dormi cel puţin de trei ori pe săptămână timp de trei luni sau mai mult. Majoritatea celor care suferă de insomnie cronică prezintă cel puţin una dintre manifestările enumerate, completează WSJ.
În cazul formelor mai uşoare, insomnia se poate trata exclusiv prin şedinţe cu un psihoterapeut fără implicaţia medicilor specialişti în tratarea tulburărilor de acest tip.
„În unele cazuri insomniile se pot trata doar prin psihoterapie fără alte medicamente. În activitatea mea de cabinet, am întâlnit cazuri în care s-a putut acest lucru, dar şi cazuri în care pacienţii au avut nevoie şi de medicaţie”, spune Bogdana Bursuc, psiholog.
Psihoterapia cuprinde mai multe stadii şi rezultatele ei sunt influenţate de severitatea şi contextul în care apare tulburarea.
„Şedinţele de psihoterapie pentru tratarea insomniei cuprind trei stadii: abordarea lucrurilor care menţin insomnia (de obicei, teama pacienţilor că nu mai pot adormi), recomandările psihologului în funcţie de specificul fiecărui pacient în parte şi abordarea mecanismelor care sugerează insomnia (dorinţa de control, de perfecţiune a pacientului). În cazurile mai severe, pacienţii au nevoie, în medie, de 10-15 şedinţe”, a completat Bogdana Bursuc.
În medie, o astfel de şedinţă de psihoterapie durează 50 de minute şi costă de la 70 până la 100 de lei.
O altă metodă de a trata insomnia este schimbarea modului de a dormi care de obicei perpetuează problemele şi realizarea unui program fix de somn. Aceste schimbări presupun în primul rând restricţia în ceea ce priveşte orele de somn neplanificate şi limitarea timpului pretrecut în pat pentru a nu modifica noul orar de somn al pacientului, adaugă WSJ.
De asemenea, persoanele care au probleme cu adormitul în faţa televizorului sau se culcă prea devreme, iar apoi se trezesc în timpul nopţii, trebuie să îşi găsească o ocupaţie în fiecare seară care să îi ţină trezi.
Problemele sănătăţii care apar odată cu înaintarea în vârstă pot atrage după sine tulburări şi modificări ale somnului.
„După o anumită vârstă calitatea somnului se diminueză, ceea ce este un lucru normal, persoanele de peste 60 de ani ajung să se confrunte cu insomnii cronice sau fluctuaţii ale somnului”, a explicat Andrei Chiriac.
În 2015, cele mai cunoscute branduri de medicamente din România pentru tratarea insomniilor au fost Extraveral, Exigan, Relaxirem, Procalm şi Sedocalm. Gradul de epuizare a acestor medicamente a fost de aproape 16%, conform calculelor ZF pe baza datelor Euromonitor, compania de cercetare de piaţă.
Extraveral şi Exigen fac parte din categoria sedativelor şi hipnoticelor, iar Relaxirem, Procalm şi Sedocalm sunt suplimente alimentare.
Datele Euromonitor arată că preţurile medicamentelor pentru tratarea tulburărilor somnului au crescut din 2012 până în 2015 de la 6 lei, în medie, până la 9 lei. Prognoza Euromonitor pentru următorii 5 ani este că preţul va creşte până la 13 lei în anul 2021.
Principalele companii producătoare de medicamente pentru tratarea tulburărilor somnului sunt Sanofi (Franţa), Remedia Srl (România), Richter Gedeon Nyrt (Ungaria), CCPPM Plantvorel (România) şi Medica Group (România), portrivit datelor furnizate de Euromonitor.