• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Business Internaţional

Pokemon Go a fost interzis de autorităţile din Iran din raţiuni de securitate

Pokemon Go a fost interzis de autorităţile din Iran din raţiuni de securitate

Autor: Letitia Provian

07.08.2016, 17:04 59

Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Zonelor Virtuale, instituţia oficială din Iran care supraveghează activitatea online. Astfel, Iranul devine prima ţară care interzice Pokemon Go, joc care îi provoacă pe jucători să viziteze locuri din lumea reală pentru a prinde monştri animaţi.

În ciuda restricţiilor legate de utilizarea Internetului, iranienii au vorbit pe reţelele de social media despre jocul Pokemon Go. Potrivit unor surse, autorităţile de la Teheran aşteptau să vadă în ce măsură ar fi cooperat creatorii jocului cu aceştia înainte de a lua o decizie de a interzice jocul.

Autorităţile din Indonezia le-au interzis poliţiştilor să joace jocul în timp ce se aflau în misiune, iar un jucător francez a fost arestat luna trecută după ce a ajuns tocmai pe o bază militară încerând să prindă Pokemoni.

Un lider spiritual saudit a emis o fatwa, o interdicţie faţă de aplicaţia de realitate augmentată Pokemon, fatwa fiind emisă în trecut şi pentru jocurile, abţibildurile, desenele animate şi suvenirurile Pokemon. Astfel, interdicţia emisă pentru franciza Pokemon de clericii islamici veche de 15 ani este din nou actuală.

În religia musulmană, o "fatwa" este o opinie pe teme religioase privind legea islamică emisă de un membru al clerului musulman (care are şi atribuţii de legiuitor). Potrivit deciziei liderului islamic, jocul conţine imagini interzise şi contravine interdicţiei islamice privind jocurile de noroc, însă influenţa unei fatwa poate rămâne doar una zonală, pe un anumit teritoriu, şi nu este neapărat aplicabilă întregii ţări.

Jocul este condamnat de Islam şi pentru că în grafica lui are simboluri interzise în religia musulmană: stele cu şase colţuri, "asociate Iudaismului", cruci care vin din religia creştină, unghiuri şi triunghiuri folosite de diferite "secte religioase şi organizaţii deviante", cum sunt semnele francmansonice, sau cele ale religiei Shinto.

Pe de altă parte, la începutul acestei săptămâni, autorităţile statului New York au declarat că vor interzice unui număr de aproximativ 3000 de inculpaţi pentru infracţiuni sexuale să joace Pokemon Go în timpul eliberării lor condiţionate. Interdicţia vizează protejarea copiilor care joacă acest joc.

Prin aplicaţia Pokemon, jucătorii pot merge pe jos, în realitate, în propriul cartier, pentru a vâna şi captura personaje de desene animate virtuale, care apar pe ecranele telefoanelor lor inteligente prin scanare, cu ajutorul camerei foto.

Jocul este asemănător unei căutări de comori. După ce utilizatorii descarcă aplicaţia, aceştia folosesc coordonatele geolocaţiei în care se află şi camera foto a telefonului pentru a captura monştrii virtuali care apar în locurile reale din împrejurimi.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270