În timp ce războiul din Ucraina, văzut deja ca o confruntare istorică între Rusia şi Occident, intră într-o fază mai extinsă, mai echilibrată, schimbările din peisajul energetic vestic devin şi ele mai ample, cu tendinţe care arată cum va fi viitorul. Însă în noul relief persistă relicve ale trecutului.
Spre exemplu, exporturile de gaze ruse prin conducte către Europa au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul an, cu Gazprom scăzând preţurile pentru anumite livrări. Iar în SUA, analişti şi instituţii se întreabă de ce America importă în continuare produse fabricate din petrol rusesc, când Washingtonul, Comisia Europeană şi cele mai multe dintre guvernele UE încearcă să stopeze alimentarea maşinăriei de război ruse cu bani din energie.
Dar lucruri importante se schimbă. Colosul german din industria chimică BASF a semnat un contract care-i permite să importe pe termen lung gaze naturale lichefiate din SUA. Acesta este unul dintre cele mai răsunătoare acorduri încheiate de lumea corporate germană cu exportatorii americani de „gaze ale libertăţii“, o alternativă la gazele ruse pe care Germania le-a abandonat după ce armatele Moscovei au invadat Ucraina.
Pentru industria germană, gazele ruse erau importante nu doar pentru că reprezentau energie ieftină care le aduce avantaje competitive pe pieţele internaţionale, ci şi ca materie primă pentru marile uzine chimice. Şi pe celălalt mal al Atlanticului se produc schimbări.
Deşi sunt cea mai mare putere nucleară a lumii, SUA importă cea mai mare parte din combustibilul de care au nevoie centralele sale atomice, iar o parte considerabilă din importuri vine din Rusia. În SUA există o singură uzină de îmbogăţire a uraniului. Însă facilitatea are acum un plan de extindere a producţiei cu 15%.
Uzina pe care compania Urenco o are la Eunice, New Mexico, este piesa centrală a unui proiect transatlantic de refacere a industriei occidentale a combustibililor pentru reactoare nucleare, potrivit Bloomberg. Uzina de la Eunice livrează doar o treime din uraniul îmbogăţit folosit de reactoarele atomice americane, iar extinderea ei va fi gata în 2027. Până atunci, Urenco, un consorţiu britanico-germano-olandez, va majora capacitatea de producţie şi la fabricile pe care le are în Europa, iar producţia combinată va fi suficientă pentru a înlocui importurile americane de combustibil nuclear de la Rosatom.
Până atunci, spun analiştii, pe pieţele internaţionale nu există suficient uraniu îmbogăţit nonrusesc pentru a suplini importurile americane de combustibil din Rusia. Această ţară este cel mai mare producător şi exportator de uraniu îmbogăţit din lume, contribuind cu 50% la piaţa mondială. Şi Europa îşi importă din Rusia circa 30% din combustibilul nuclear de care are nevoie. În Franţa, compania Orano intenţionează să-şi majoreze capacitatea de producţie. Dar ea depinde de importurile de uraniu din Niger, ţară îndepărtată de Occident şi apropiată de Rusia printr-o lovitură de stat. Dependenţa Europei de importurile de uraniu neîmbogăţit este o altă problemă. Germania a scăpat de ea renunţând la centralele nucleare. Însă acest lucru a făcut-o dependentă de gazele ruse, folosite de Rusia ca armă şi instrument de şantaj contra Uniunii Europene în contextul invaziei din Ucraina.
Acum, guvernul de la Berlin cumpără gaze naturale de oriunde poate şi la orice preţ. BASF, unul dintre cei mai mari consumatori de gaze, atât pentru energie, cât şi pentru materie primă, a încheiat un contract de import de GNL pe termen lung cu compania americană Cheniere Energy. Livrările vor începe în 2026, iar contractul expiră în 2043. Sancţiunile impuse de Occident Rusiei au ajutat companiile americane de energie să devină cel mai mare exportator de GNL din lume cu ajutorul livrărilor către Europa.
De asemenea, SUA au înlocuit Rusia pe primul loc în topul exportatorilor de petrol către UE. În decembrie anul trecut, 18% din petrolul cumpărat de Europa a venit din SUA. UE încă importă gaze ruse, dar doar prin conducte, acestea nefiind supuse sancţiunilor. În pofida şanselor mici date de mulţi analişti, Germania a reuşit să înlocuiască complet gazele ruse. Importatori au mai rămas Ungaria, Austria, Italia, Slovacia, Cehia, Moldova, Grecia, Macedonia, Serbia, Bosnia şi Croaţia. Gazele vin prin TurkStream şi prin Ucraina, potrivit Energy Intelligence. România şi Bulgaria nu mai importă direct gaze ruse prin conducte, dar cel mai probabil încă primesc gaze venite din Rusia prin acorduri de schimb cu vecinii. Austria, Ungaria, Italia şi Slovacia sunt cei mai mari importatori de gaze naturale ruse. În total, volumul importurilor din Rusia este mult diminuat faţă de 2021, cu toate că a înregistrat un reviriment în august, după ce piaţa globală a fost perturbată de grevele din sectorul energiei din Australia. Pe de altă parte, exporturile ruse de GNL către Europa, au rezistat tensiunilor provocate de război. Volumul a ajuns acum egal cu cel al exporturilor de gaze ruse prin conducte după importuri record anul trecut. În UE, cel mai mare importator de GNL ruse este Spania, ţară aflată la mare depărtare de gazoductele Rusiei. În prima jumătate a acestui an, exporturile de GNL din Rusia către Spania au sărit cu 70%.
