Războiul surd al Europei pentru energie şi al Rusiei pentru bani şi influenţă

Progresul tranziţiei Europei de la combustibili fosili la energie regenerabilă este evident în modul în care s-a modificat mixul energetic al celor mai multe state europene. Această perioadă de tranziţie lasă în urmă cărbunele şi pune accentul pe generarea energiei prin arderea gazelor naturale, un combustibil mai puţin poluant şi care poate fi asigurat în cantităţi suficiente de Norvegia şi Rusia.

Problema Europei este politica discriminatorie prin care Moscova îşi tratează clienţii, oferind condiţii mai favorabile ţărilor de la care are de câştigat mai mult decât bani - ţări precum Germania - şi preţuri uriaşe statelor - şi nu puţine - care nu au altă sursă de gaze decât Rusia. În felul acesta, Kremlinul s-a asigurat că UE nu are o politică coerentă de reducere a dependenţei energetice şi că îşi păstrează influenţa în Europa, mai ales asupra foştilor sateliţi comunişti din Europa de Est, unde ţări precum Bulgaria, Cehia şi statele baltice depind aproape în totalitate de gazele ruseşti. Pe lângă preţurile discriminatorii, un alt efect negativ al dependenţei de gazele ruseşti este vulnerabilitatea faţă de importurile din Rusia, fapt dovedit de penuriile de combustibil care au urmat suspendării livrărilor de gaze dinspre Rusia spre Europa. În 2009 mii de bulgari au rămas fără încălzire în miez de iarnă după o dispută între Rusia şi Ucraina legată de preţul gazelor.

Agresivitatea Rusiei maschează dependenţa ei de banii Europei

De ce această politică agresivă a Moscovei? Pentru  că în timp ce Europa este dependentă de exporturile ruseşti de energie, bugetul Rusiei este dependent de veniturile aduse de vânzarea de petrol şi gaze către Europa, scrie revista Diplo­matic Courier. Apoi Moscova încearcă să obţină acum maximul posibil, având în vedere că resursele aproape că au ajuns la maximul de exploatare cu tehnologia actuală, învechită.

De asemenea, la nivel internaţional creşterea preţurilor energiei şi eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră au avut ca rezultat mai mult sprijin financiar pentru cercetarea şi dezvoltarea surselor alternative de energie inclusiv energia solară, eoliană şi hidro.

Având rezerve semnificative de combustibili fosili, Rusia nu a avut motive să finanţeze studii privind dezvoltarea tehnologiei şi diversificarea surselor de energie, ceea ce face ca economia să fie periculos de dependentă de hidrocarburi. Petrolul şi gazale naturale contribuie cu până la 80% la veniturile Rusiei din exporturi. 

Creşterea rapidă a preţurilor p­e­tro­lului şi gazelor din anii 2000 i-a permis Rusiei să progreseze din poziţia de stat aflat în 1998 în pragul colapsului finan­ciar la o economie cu creştere susţinută.

Iar Moscova insistă pe energie. Prin Gazprom,  monopolul exporturilor de gaze, Rusia îşi extinde reţeaua ener­getică la nivel internaţional. Compania face eforturi  pentru a achiziţiona active energetice din Africa, inclusiv nucleare.  Statele pe care Moscova le curtează sunt Algeria, Angola, Egipt, Namibia, Nigeria, Libia şi  Africa de Sud.

Petrolul şi gazele ruseşti au o pondere de peste 30% în importurile de combustibil ale Europei, însă sunt diferenţe majore între Vest şi Est în privinţa dependenţei de energia din Rusia, remarcă Diplomatic Courier. Deşi cantitatea de gaze consumate de statele est-europene este mai mică în comparaţie cu, spre exemplu, cele ale Germaniei sau Italiei, ele sunt mai dependente de importurile din Rusia.

În particular, Ucraina este vulnerabilă la întreruperea livrărilor din Rusia. Aceasta nu doar că este o ţară crucială în transportul gazelor ruseşti către Europa, pe aici trecând 80% din gazele destinate ţărilor europene, dar, de asemenea, depinde  de combustibilul rusesc pentru acoperirea consumului de energie şi de veniturile din tarifele de tranzit. Prin aceste pârghii energetice Moscova îşi „îngenunchează“ parte­nerii comerciali.

De ce acceptă Germania, cea mai mare economie europeană, jocul Rusiei?

Lipsa de sprijin din partea Ber­linului este una dintre cauzele colap­sului proiectului gazoductului Nabucco, susţinut de UE şi SUA şi care ar fi trebuit să reducă dependenţa Europei de gazele ruseşti.

În schimb, Germania, cel mai mare consumator de energie din Europa, a încurajat construirea gazoductului rus Nord Stream care-i furnizează acum gaze naturale direct din Rusia. Ger­mania are nevoie de gazele Rusiei, pe care Gazprom i le vinde mai ieftin decât statelor din Est, până când îşi duce la capăt reforma sectorului energiei, prin care vrea ca până în 2030 energia din surse regenerabile să ajungă la o pondere de 30% în total. Germania are însă şi o sursă alternativă majoră de gaze, Norvegia, la care estul nu are acces. Mai mult, E.ON, cel mai mare fur¨nizor de gaze din Germania, a semnat anul acesta un contract de import cu compania canadiană Pieridae Energy în cadrul strategiei de a-şi reduce dependenţa de achiziţiile din Rusia. Gazele canadiene vor fi vândute în Europa de Vest, inclusiv Germania, potrivit Deutsche Welle.

Aşadar, Rusia este pentru Ger­mania o sursă alter­nativă de energie, una importantă totuşi, iar relaţia dintre Rusia şi Germania este una care se apropie de interdependenţă.

Pe de o parte, exporturile sunt esenţiale pentru dezvoltarea econo­mică a Germaniei şi de aceea au nevoie de sprijin politic intern şi extern.

Rusia reprezintă cea mai importantă sursă de materii prime, de cărbune şi petrol şi o destinaţie tot mai importantă pentru exporturile germane. Pe de altă parte, Rusia este presată de realităţile economice să-şi modernizeze sectorul energetic şi să-şi reducă dependenţa de exporturile de materii prime, iar pentru aceasta are nevoie de investiţiile şi tehnologia Germaniei, scrie European Council on Foreign Relations.

Relaţia cu năbădăi a Bulgariei cu Rusia se bazează pe  interese reciproce

Prezentată ca un succes al Bulgariei în faţa Rusiei, inaugurarea secţiunii bulgare, din această toamnă, a gazoductului rus South Stream a fost făcută în prezenţa ţarului gazelor naturale, Alexei Miller, şeful Gazprom. Politicienii bulgari s-au grăbit să spună că proiectul este profitabil în special pentru Bulgaria. Dividendele ar urma să vină încă din primul an de funcţionare a gazoductului, în 2018 - ceva ce niciun alt stat nu a putut obţine, deşi acordurile iniţiale dintre Sofia şi Gazprom prevedeau distribuirea dividendelor după 15 ani. De asemenea, „taxele de tranzit au fost negociate astfel încât Bulgaria nu poate pierde nimic“, a spus ministrul bulgar al energiei Dragomir Stoinev. Proiectul ar crea 5.000 de locuri de muncă cu un efort minim din partea Bulgariei. Dar este greu de crezut că Miller s-ar fi deplasat la Sofia dacă mediul politic i-ar fi fost ostil. El a venit cu destule arme în arsenal. Compania rusă Atomstroyexport cere daune de un miliard de leva Sofiei după ce Bulgaria a renunţat la planul de a construi cu ajutor rusesc centrala nucleară de la Belene. Aceste daune, spun experţii, Rusia le va obţine în procesul de arbitraj în care atacă Bulgaria. Nu trebuie uitat că bulgarii au devenit mai cooperanţi referitor la gazoductul rus după ce Gazprom a ameninţat în urma unui conflict legat de proiectele energetice ruse din Bulgaria că va înlocui Bulgaria cu România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels