Business Internaţional

Reuniune a Consiliului de Securitate ONU, luni seară, pe tema situaţiei umanitare din Ucraina

Reuniune a Consiliului de Securitate ONU, luni seară, pe...

Autor: Mihai Draghici

27.02.2022, 20:42 66

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni din nou luni seară, în sesiune de urgenţă, pentru a discuta despre situaţia umanitară din Ucraina, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Monde.

Noua reuniune a Consiliului de Securitate ONU a fost convocată la solicitarea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron. Conform unor surse diplomatice, reuniunea este programată luni la ora 20.00 GMT (22.00, ora României).

La această reuniune vor fi prezenţi şi oficiali din cadrul Oficiului ONU pentru Coordonarea Acţiunilor Umanitare, precum şi reprezentanţi ai Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Parisul a cerut o declaraţie a secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, în cursul acestei reuniuni.

Rusia, care chiar în acest moment exercită Preşedinţia lunară a Consiliului de Securitate ONU, a acceptat această reuniune convocată de Franţa şi susţinută de Irlanda, Albania, Statele Unite, Norvegia, Marea Britanie şi Mexic.

Conform datelor Uniunii Europene, conflictul din Ucraina a generat deja deplasarea a circa şapte milioane de oameni pe teritoriul Ucrainei. Aproximativ 150.000 de refugiaţi au fugit în ţările vecine cu Ucraina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO