Business Internaţional

Salvarea Orientului Mijlociu: Peste 40 de state se vor întâlni cu Banca Mondială şi cu FMI în Paris pentru a discuta revitalizarea Libanului prin proiecte de 17 miliarde de dolari

Salvarea Orientului Mijlociu: Peste 40 de state se vor întâlni cu Banca Mondială şi cu FMI în Paris pentru a discuta revitalizarea Libanului prin proiecte de 17 miliarde de dolari

Autor: Alex Ciutacu

06.04.2018, 11:27 124

Liderii Libanului ajung astăzi în Paris pentru a încerca să obţină cel puţin 17 miliarde de dolari de la marile puteri ale lumii, pentru a schimba cursul uneia dintre cele mai îndatorate economii din lume şi pentru a stabiliza un colţ critic din Orientul Mijlociu, potrivit Bloomberg.

Delegaţi din 41 de state, atât puteri vestice cât şi puteri arabe, se vor întâlni cu oficiali de la Banca Mondială, FMI şi alte organizaţii pentru a discuta finanţarea unei liste de propuneri pe parcursul a şapte ani, care ajunge la 17 miliarde de doalri, în încercarea de a salva Libanul. Proiectele propuse variază de la sisteme de canalizare, infrastructură rutieră şi feroviară, până la restaurarea şi îmbunătăţirea reţelei electrice.

Conferinţa, găzduită de preşedintele francez Emmanuel Macron, vine în contextul în care naţiunea Libanului se confruntă cu provocări pe care nu le poate depăşi pe cont propriu. Statul este blocat într-o datorie publică echivalentă a 150% din PIB – a treia cea mai mare la nivel global – în timp ce găzduieşte 1,5 milioane de refugiaţi sirieni, fiind prins între rivalitatea dintre Arabia Saudită şi Iran.

 
AFACERI DE LA ZERO