Business Internaţional

Se adună ”navele de război” în Gibraltar: Guvernul Spaniol răspunde dur comentariilor Marii Britanii în legătură cu Gibraltar

Autor: Mircea Olteanu, Ştefan Stan

03.04.2017, 12:54 124

Disputa între cele două ţări a fost iscată de textul unui document privind Brexit publicat săptămâna trecută de Uniunea Europeană în care se sugera că acordurile între UE şi Marea Britanie care vor afecta Gibraltarul vor trebui în prealabil să fie negociate şi între Londra şi Madrid, potrivit BBC News online.

Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, a declarat că "suveranitatea Gibraltarului este neschimbată şi nu poate fi schimbată fără sprijinul şi consimţămîntul populaţiei Gibraltarului şi Marii Britanii".

Premierul britanic Theresa May a declarat anterior că suveranitatea Gibraltarului nu este un element de discuţiei în cadrul negocierilor pentru Brexit.

Iar fostul lider conservator Lord Howard a declarat că Marea Britanie este gata să apere Gibraltarul la fel cum în urmă cu 35 de ani a apărat Insulele Falkland în cursul războiului cu Argentina.

Fabian Picardo, şeful Guvernului regional din Gibraltar, a declarat că teritoriul britanic doreşte să aparţină în continuare de Marea Britanie, mesaj ce trebuie să fie evident în orice capitală a UE, adăugând că regiunea "nu este o monedă de schimb" în cadrul negocierilor pentru Brexit.

”Gibraltarul nu este un jeton de negociat în negocieri. Gibraltar aparţile Gibraltarianilor, şi vrem să rămânem britanici”, a spus el. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO