Business Internaţional

Spania a reuşit să plaseze obligaţiuni de 4 mld. euro la creditori, dar la costuri mai mari

Autor: Marius Oncu

15.09.2011, 18:01 152

Trezoreria Spaniei a vândut, joi, obligaţiuni pe termen lung în valoare de 3,95 miliarde de euro, într-o licitaţie urmărită cu atenţie de investitori, însă a fost forţată să plătească dobânzi ridicate pentru a atrage fonduri, potrivit cotidianului britanic Financial Times.

Raportul dintre cerere şi ofertă pentru cele trei emisiuni de obligaţiuni oferite a variat între 2 şi 2,2, sugerând un nivel moddest al cererii.

Trezoreria a vândut titluri de 1,5 miliarde de euro cu maturitate în octombrie 2020 la un randament de 5,156%, 1,4 miliarde de euro cu scadenţă în aprilie 2020 la 5% şi un miliard de euro cu maturitate în iulie 2019 şi randament de 4,969%.

În contextul temerilor privind riscul ca Grecia să intre în încetare de plăţi, investitorii urmăresc cu atenţie capacitatea Italiei şi Spaniei de a se împrumuta de pe pieţele financiare a dobânzi rezonabile.

Italia a vândut marţi obligaţiuni la dobânzi record de la intrarea în zona euro.

După ce randamentele titlurilor Spaniei şi Italiei pe zece ani au urcat peste 6% pe piaţa secundară în august, Banca Centrală Europeană a început să cumpere obligaţiunile emise de cele două state.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat, miercuri, calificativele a cinci din cele 17 regiuni ale Spaniei, din cauza dificultăţilor în echilibrarea bugetelor şi a avertizat că încetinirea economiei reprezintă un risc pentru calificativul suveran al ţării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO