Business Internaţional

Spania - ajutor de până la 100 de miliarde de euro de la UE. Premierul Rajoy: "Este o linie de credit, nu un plan de salvare"

Spania - ajutor de până la 100 de miliarde de euro de la UE. Premierul Rajoy: "Este o linie de credit, nu un plan de salvare"

Foto: AFP

Autor: Gândul

10.06.2012, 14:26 405

Mariano Rajoy, primul-ministru al Spaniei, a susţinut, în urmă cu câteva minute, o conferinţă de presă, la Madrid, în care a vorbit despre ajutorul financiar european pe care ţara sa îl va avea la dispoziţie din partea UE.

Rajoy a subliniat în repetate rânduri că este vorba despre o "linie de credit", şi nu despre un "plan de salvare", scrie Gandul.info

"Sunt absolut convins că, la fel cum o familie sau o companie nu pot cheltui ceea ce nu au, nici o ţară nu poate. Anul trecut, am cheltuit cu 19 miliarde de euro mai mult decât aveam. Nu se poate trăi aşa", a afirmat premierul, care a notat că "Spania a fost convinsă" de instituţiile europene să accepte această linie de credit.

Oficialii spanioli nu au decis câţi bani vor lua, însă, potrivit AFP, miniştrii de finanţe ai zonei euro au pus la dispoziţia Spaniei 100 de miliarde de euro.

"Eu am vrut o linie de credit pentru a rezolva o problemă despre care toată lumea ştie că există. De ce nu s-a făcut asta până acum? Eu susţin că acest lucru trebuia făcut în urmă cu trei ani. Dar lucrurile sunt aşa cum sunt şi trebuie să luăm nişte decizii acum", a mai afirmat Mariano Rajoy.

Citiţi aici mai multe detalii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO