Aceasta înseamnă că pieţele supraalimentate cu lichiditate din SUA şi Japonia au rămas cu mult în urmă, scrie pentru CNBC Michael Ivanovici, fost economist al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi al Rezervei Federale americane. El este acum preşedinte al MSI Global, firmă de consultanţă economică pentru investitori. De asemenea, performanţa pieţei de obligaţiuni din Uniunea Europeană din aceeaşi perioadă este chiar mai impresionantă având în vedere scenariile apocaliptice privind periferia sudică şi un nou episod de dificultăţi financiare care ajunseseră o modă printre analişti.
Spread-urile dintre radamentele obligaţiunilor pe zece ani ale Germaniei, luate ca etalon, şi cele ale Italiei şi Greciei s-au redus cu jumătate şi cu mai mult în cazul Spaniei şi al Portugaliei.
„Stabilität“ este un termen bun
Pactul de stabilitate economică impus de Germania a instituţionalizat procedurile bugetare din zona euro. În virtutea acestuia fiecare stat membru trebuie să-şi prezinte politicile bugetare spre analiză Comisiei Europene înainte de a fi introduse spre aprobare în parlament.
Aceasta este o zgârietură adâncă în suveranitatea statului respectiv, dar controlul amănunţit al CE, partenerii din zona euro şi pieţele financiare au deschis un proces transparent în care orice greşeală fiscală atrage costuri mari pentru finanţele publice.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a inspirat discuţiile referitoare la insuficienţa eforturilor pentru a preveni apariţia deflaţiei în zona euro. BCE a respins vehement perspectiva deflaţiei şi a asigurat că monitorizează atent evoluţia preţurilor şi a costurilor şi că este pregătită să acţioneze pentru a ajuta la rederesarea economică.
Unul dintre foştii economişti germani ai BCE a descris situaţia ca fiind „iraţională“.
Ivanovici se teme că în curând se va vorbi mai degrabă de inflaţie decât de deflaţie, deoarece cea mai mare parte a pieţei unice a zonei euro este încă în construcţie, iar zona euro este departe de situaţia în care arbitrajul nestingherit al preţului unei pieţe cu adevărat libere ar impune regulile supreme.
În pofida nivelului ridicat al şomajului, costurile unitare ale forţei de muncă din Franţa şi Germania au crescut anul trecut cu 1,5%, respectiv 1,7%, iar salariile sunt majorate inteligent chiar şi în Spania şi în Portugalia. Spre comparaţie, costul unitar al forţei de muncă din SUA a crescut cu doar 0,8% în 2013, în pofida unei cereri de muncă consolidate şi a scăderii constante a şomajului.
Zona euro rămâne o destinaţie atractivă pentru investiţii. Îmbunătăţirea productivităţii va sprijini creşterea profiturilor companiilor. Inflaţia slabă, o ajustare fiscală continuă şi politici de creditare acomodative ar putea oferi un spaţiu limitat pentru creşteri de preţuri pe unele din pieţele de obligaţiuni din zona euro care oferă randamente relativ ridicate.
