Business Internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

Shell este cea mai mare companie din lume după venituri, iar Exxon este lider la profit. Royal Dutch Shell, o multinaţională anglo-olandeză, este cea mai mare companie din lume după venituri, în timp ce Exxon Mobil, din SUA, are cel mai mare profit, potrivit topului Fortune Global 500, cu primele 10 locuri dominate de companii din domeniul energiei cu trei excepţii - Wal-Mart, cu operaţiuni de retail, Volkswagen şi Toyota, producători auto. Astfel, Shell a preluat primul loc în top,  cu venituri de 481,7 miliarde de dolari în ultimul an fiscal încheiat şi un profit de 26,6 mld. dolari. Poziţia a doua este ocupată de Wal-Mart Stores, cel mai mare retailer la nivel mondial, cu vânzări de 469,2 mld. dolari şi un profit de 17 mld. dolari în ultimul an fiscal încheiat. Pe locul 3 se află Exxon Mobil, cu venituri de 449,9 mld. dolari şi cel mai mare profit din listă, de 44,9 mld. dolari. Exxon este urmat de grupul petrolier Sinopec din China, cu afaceri de 428,2 mld. dolari şi un profit de 8,2 mld. dolari.

Constructorul auto german Opel a anunţat extinderea fabricii din oraşul ungar Szentgotthard cu o investiţie de 60 milioane de euro prin care va mări capacitatea de producţie cu 70.000 de motoare pe an, scrie Portfolio.hu. Investiţia, prin care vor fi create 100 de noi locuri de muncă, vine după ce în iunie Audi, tot un constructor auto german, a inaugurat la uzina din oraşul Gyor o nouă unitate de producţie, de 900 mil. euro, care-i va permite să construiască acolo în întregime modelul A3 Sedan. Prin acesta Audi intră pe cel mai mare segment al pieţei auto mondiale. Exporturile, şi mai ales cele ale industriei auto, sunt o importantă sursă de creştere pentru economia ungară. În afară de Audi, Suzuki, Daimler şi General Motors sunt alte nume mari din industria auto mondială cu operaţiuni în Ungaria. Pe lângă acestea, Ungaria are încheiate acorduri strategice cu companii de prestigiu în domeniul tehnologic precum Microsoft, Nokia Siemens Networks, General Electric şi IBM.

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) ar putea începe în septembrie audierile într-un litigiu în care Uniunea Europeană acuză Rusia că ascunde în spatele unor taxe ecologice impuse automobilelor străine tarife de import, pe care le consideră măsuri protecţioniste, scrie Ria Novosti. Dacă părţile nu reuşesc să rezolve problema în afara instanţei, acesta ar fi primul litigiu dintre Moscova şi Bruxelles adus în faţa OMC de când Rusia s-a alăturat organizaţiei, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Economice. UE va contesta taxa pe reciclarea maşinilor importate de Rusia, scrie agenţia Thomson Reuters, care citează surse diplomatice ale UE. „Am acordat Rusiei termenul de 1 iulie pentru a ridica aceste taxele de reciclare, termen pe care nu l-a respectat, de aceea ridicăm problema în cadrul OMC. Sperăm că problema va fi rezolvată rapid. Este important ca Rusia, în calitate de membru al OMC, să respecte regulile comerţului la nivel mondial“, a afirmat un diplomat al UE. Rusia a depăşit Germania anul trecut devenind cea mai mare piaţă auto din Europa.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO