Business Internaţional

Tata ia bani de la Citi si JP Morgan pentru Jaguar si Land Rover

Tata ia bani de la Citi si JP Morgan pentru Jaguar si Land Rover
19.03.2008, 19:43 13

Compania indiana Tata Motors a imprumutat suma de 3 miliarde de dolari (1,89 miliarde de euro) de la bancile Citigroup si JP Morgan pentru a finanta achizitia brandurilor Jaguar si Land Rover de la Ford, scrie CNN Money.
Toate cele trei companii implicate au refuzat sa faca comentarii pe marginea acestui subiect. O alta sursa din cadrul companiei a declarat ca imprumutul va avea un termen limita de un an.
Compania indiana ar putea atrage aproximativ 4 miliarde de dolari (2,52 miliarde de euro) atat de pe pietele interne, cat si cele externe, conform rapoartelor si anunturilor publicate anterior.
Construirea celei mai ieftine masini din lume, Nano, care va fi lansata pe piata in a doua jumatate a lui 2008, este o investitie destul de costisitoare, ceea ce a dus la concluzia ca Tata Motors va mai avea nevoie de bani pentru a finaliza acest proiect.
Firma de rating Standard & Poor's a plasat deja compania pe lista reevaluarilor din cauza eventualelor datorii ce ar surveni achizitiei celor doua mari branduri americane, Tata Motors fiind in acest moment cotata cu ratingul "BB+".
Compania va avea de infruntat conditiile grele de pe pietele internationale deoarece criza financiara globala a dus la majorarea costurilor imprumuturilor.
In aceste conditii, investitorii asteapta cu nerabdare rezultatele institutiilor financiare din Statele Unite printre care Lehman Brothers sau Godman Sachs care vor fi facute publice in cursul saptamanii, acestea fiind buni indicatori ai situatiei de pe pietele financiare.
Investitorii se tem de numarul mare de imprumuturi oferite de bancile americane, care au participat in trecut la boom-ul sectorului de fuziuni si achizitii, dar care pot reprezenta pericole in contextul financiar actual.
JPMorgan a anuntat la inceputul saptamanii ca va achizitiona Bear Stearns la pretul de doar 2 dolari (1,26 euro) pe actiune, stabilind valoarea bancii de investitii la 236 de milioane de dolari (149 de milioane euro).
Achizitia va fi facuta cu sprijinul bancii centrale americane.
Ford a apelat in luna iunie 2007 la serviciile de consultanta ale Goldman Sachs si Morgan Stanley, care au condus licitatia celor doua branduri de lux deoarece compania americana doreste sa se concentreze pe afacerile sale de baza din Statele Unite.
Grupul indian Tata a reusit sa castige licitatia in fata rivalilor de la One Equity Partners, divizie a JP Morgan, si a conationalilor lor de la Mahindra & Mahindra.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470