Business Internaţional

Time: Un sfert din datoria Statelor Unite este cauzată de recesiune

Time: Un sfert din datoria Statelor Unite este cauzată de recesiune

Autor: Sorin Pâslaru

14.08.2011, 19:34 612

Cea mai recentă ediţie a revistei Time face o analiză din care rezultă că un sfert din datoria nou-creată de SUA în ultimii 10 ani este cauzată de căderea economică.

Din totalul de 14.300 de miliarde de dolari, 3.600 de miliarde de dolari sunt datorii provocate de scăderea economică. Practic, guvernul a trebuit să se împrumute mai mult pentru a menţine cheltuielile la nivelul anterior, cu toate că veniturile bugetare au scăzut ca urmare a recesiunii pe care SUA o traversează din 2008.

Restul datoriei a fost creat de reducerea taxelor din era Bush, 1.700 de miliarde de dolari, precum şi de războaiele din Irak şi Afganistan (1.300 de miliarde de dolari).

Ambele au fost determinate de nevoia Americii de securitate externă şi economică după ce SUA a fost lovită de atacurile teroriste de la World Trade Center, la 11 septembrie 2001.

La aceste cheltuieli se mai adaugă dobânzile (1.400 de miliarde), precum şi cheltuielile pentru programele sociale (2.700 de miliarde).

Time afirmă că programul de acoperire a pierderilor băncilor şi de achiziţie a activelor toxice nu a fost decât în valoare de 16 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO