Business Internaţional

Toyota se asteapta la ce e mai rau pe piata americana

03.06.2008, 20:54 15

Toyota, al doilea mare producator de automobile din lume, a reiterat faptul ca si-ar putea reduce estimarile privitoare la vanzarile realizate in Statele Unite in conditiile in care cresterea costurilor la carburanti afecteaza cererea de masini, scrie Bloomberg. Takeshi Suzuki, senior managing director in cadrul companiei, anunta in mai ca Toyota si-ar putea revizui in jos estimarea ce indica vanzari de 2,64 milioane de automobile in acest an. Pe fondul preturilor record la benzina, Toyota a fost obligata sa-si reduca estimarile legate de vanzarile modelului Tundra in Statele Unite in luna martie. Perspectivele din ce in ce mai sumbre legate de modelele mari ar putea determina o reducere generala a proiectiilor, a anuntat FT, citand un interviu cu presedintele companiei, Katsuaki Watanabe. Vanzarile realizate de Toyota in Statele Unite au inregistrat o scadere de 3,3% pana la 789.448 unitati in primele patru luni ale acestui an, pe fondul scaderii cu 8,9% a cererii in Statele Unite. Toyota intentioneaza sa-si majoreze vanzarile de modele ca Prius, Yaris si Corolla pentru a compensa scaderea vanzarilor de camioane si SUV-uri. Cererea de automobile si camioane usoare ar putea atinge cel mai scazut nivel din 1995 in Statele Unite, conform S&P.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO