Business Internaţional

Transportatorii europeni, fata-n fata cu concurenta din Est

27.04.2004, 00:00 19



Pe masura ce se apropie data la care Uniunea Europeana se va extinde cu zece noi state membre, nelinistile transportatorilor rutieri din UE se amplifica. Daca cele mai mari grupuri din industrie vad aici oportunitatea expansiunii catre noi piete in Europa Centrala si de est, companiile mici si mijlocii percep data de 1 mai ca pe o amenintare din partea concurentei estice, mai eficienta si cu costuri mai scazute.



Nelinistile vehiculate in industrie pornesc de la transportatorii francezi, care se tem ca vor impartasi soarta sectorului maritim, spre un declin indelungat. "Transporturile internationale care au ca destinatie sau punct de plecare Franta au scazut cu 10% in perioada 1998-2003", spune Alain Breau, presedintele TLF (Federatia companiilor din transport si logistica din Franta). "Companiile franceze nu mai contribuie deja decat cu circa 40% la acest trafic", adauga acesta, imputand lipsa de competitivitate a transportatorilor francezi cadrului fiscal si social.



In ciuda raportului Hillmeyer, care trage un semnal de alarma asupra "situatiei catastrofice", profesionistii din domeniu critica reactia timida a autoritatilor publice, care nu s-au grabit sa adopte nici un fel de masuri. "Problema este in Vest! Extinderea Uniunii nu face decat sa accentueze problema desincronizarilor legislatiei in vigoare", este de parere Jean-Paul Deleauville, purtator de cuvant al FNTR (Federatia Nationala a Transportatorilor Rutieri). "Trecerea UE la 25 de state a creat un adevarat haos: o parte din transportatorii din aceste tari detin deja autorizatii bilaterale de circulatie, si nu va trece mult pana cand drumurile noastre se vor intersecta", adauga Philippe Limbourg, presedintele Giraud International.



Principalul atu al operatorilor estici il reprezinta costul orar de operare de doua-trei ori mai mic decat tarifele practicate in Franta, raportul fiind pastrat si in cazul salariilor pe ora acordate personalului. Soferii est-europeni nu beneficiaza nici de aceleasi conditii de lucru ca si cei francezi, nici de aceleasi remuneratii, ceea ce permite companiilor de care apartin sa practice tarife extrem de competitive, cu mult inferioare celor din vest.





Camionagiii Estului contra-ataca



In asteptarea extinderii Uniunii Europene, soferii de camion din tarile candidate isi incalzesc deja motoarele pentru a asalta piata europeana incepand cu 1 mai. Lupta pentru clienti cu transportatorii occidentali se anunta una apriga, chiar daca largirea Uniunii va duce si la cresterea cantitatii de marfa pentru transporturi.



"Noi suntem gata", spune Wojciech Sienicki, presedintele asociatiei poloneze a transportatorilor internationali, ZMPD. Cu 110 camioane care fac de cativa ani rute spre Germania, Olanda, Spania sau Italia, si o puternica retea nationala, polonezii au toate motivele sa fie entuziasmati. "Salariul unui sofer de camion se ridica la circa 850 euro, dublul salariului mediu pe economie, ceea ce ne permite sa practicam tarife cu 15-20% mai mici decat ale transportatorilor occidentali", explica Sienicki. Acesta va putea, incepand cu 1 mai, sa transporte si sa livreze fara restrictii sau taxe suplimentare marfa pe intreg cuprinsul Uniunii Europene.



Pe langa polonezi, occidentalii vor trebui sa faca fata si companiilor de transport din Lituania, Cehia si Slovacia, care au preturi si mai scazute.



Un numar de 40.000 de camioane poloneze sunt gata sa se integreze pe soselele europene, si majoritatea apartin unor mici asociatii familiale, cu trei-cinci salariati. "In ultimii cinci ani, transportatorii au depus eforturi importante, pentru modernizare, investind in parcul de automobile si dubland practic numarul de camioane", explica Katarzyna Nowakowska, director de comunicare al filialei poloneze a grupului olandez Vos.



In ciuda diferentelor de costuri, concurenta intre transportatorii europeni mai vechi si mai noi nu va fi lipsita de greutati nici pentru estici. Chiar daca, dupa extinderea Uniunii, flxul de marfuri va creste cu circa 40% in urmatorii doi ani, si va fi suficient de lucru pentru toata lumea, ambele parti se vor confrunta cu dificultati.





Perspective deloc incurajatoare pentru noile state membre ale UE



Willem Buiten, economistul - sef al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a facut o evaluare foarte pesimista asupra perspectivelor noilor membre ale Uniunii Europene(UE) dupa definitivarea procedurilor de aderare. "Poloniei ii vor trebui 40 ani pentru a ajunge la nivelul mediu al economiilor din UE" a declrat Buiten, intr-un interviu acordat pentru Financial Times. Celorlalte state le va trebui intre 15 si 30 ani, potrivit lui Buiten.



Mai mult, si alti reprezentanti ai bancii si-au exprimat ingrijorarea ca noile state membre ar putea deveni prea dependente de ajutoarele acordate de UE in loc sa implementeze reformele economice necesare.



"Exista riscul ca stale care vor adera la UE sa renuntela refoeme si sa bazeze pe transferurile financiare primite din partea UE" a avertizat Hanna Gronkiewicz - Waltz, vicepresedintele BERD, care a adaugat :"Un lucru asemanator s-a intamplat dupa aderarea Spaniei, Greciei si a Portugaliei" .



Totusi, datele prezentate de autoritatile din Polonia par sa inlature pesimismul afisat de oficialii BERD. In primul trimestru al anului, economia poloneza a crescut cu 6%, depasind estimarile analistilor. (Catalin Ciocan)
andreea.melinte@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO