Business Internaţional

Ucraina mai pierde o bătălie: Zelenski a recunoscut că forţele Kievului s-au retras din Lisiciansk

Ucraina mai pierde o bătălie: Zelenski a recunoscut că...

Autor: Gabriel Negreanu

04.07.2022, 08:14 71

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a recunoscut că forţele Kievului s-au retras din Lisiciansk, în estul regiunii Donbas, după un asalt dur al Rusiei, dar a promis că va recâştiga controlul asupra zonei cu ajutorul armelor occidentale cu rază lungă de acţiune.

Potrivit oficialilor ruşi, capturarea oraşului Lisiciansk, la mai puţin de o săptămână după ce a fost cucerit oraşul vecin Sievierdonetsk, i-a conferit Rusiei controlul total al regiunii Luhansk din estul ţării - o victorie politică care îndeplineşte un obiectiv de război cheie al Kremlinului. Victoria va permite armatei ruse să îşi concentreze trupele pe regiunea vecină Doneţk, unde Kievul controlează încă porţiuni de teritoriu.

Zelenski a declarat că Rusia îşi concentrează puterea de foc pe frontul din Donbas, dar Ucraina va riposta cu arme cu rază lungă de acţiune, cum ar fi lansatoarele de rachete HIMARS furnizate de SUA.

„Faptul că protejăm vieţile soldaţilor noştri, ale oamenilor noştri, este la fel de important. Vom reconstrui zidurile, vom recâştiga pământul, dar oamenii trebuie să fie protejaţi mai presus de orice", a declarat Zelenski.

De când a renunţat la asaltul asupra capitalei Kiev, Rusia şi-a concentrat operaţiunea militară asupra centrului industrial Donbas, care cuprinde regiunile Luhansk şi Doneţk, unde separatişti susţinuţi de Moscova luptă împotriva Ucrainei din 2014.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO