Business Internaţional

UEFA susţine că finala Europa League nu este vizată de atacuri teroriste

UEFA susţine că finala Europa League nu este vizată de...

Autor: Denis Şchiopu

23.05.2017, 11:46 78

"UEFA este în stare de şoc după atacul care a avut loc noaptea trecută, la Manchester. Gândurile noastre sunt alături de victime şi familiile celor afectaţi. În prezent, nu există informaţii care să sugereze că vreuna dintre activităţile UEFA Europa league de la Stockholm ar fi ţinta unor atacuri.

UEFA a colaborat îndeaproape, timp de mai multe luni, cu autorităţile suedeze şi cu Federaţia Suedeză de Fotbal, iar riscul terorismului a fost luat în considerare încă de la început. În plus, au fost implementate mai multe măsuri de securitate, după atacurile de la Stockholm", se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii, marţi, de site-ul uefa.com.

Forul european le cere fanilor să ajungă la stadion cât mai devreme, înaintea finalei Europa League.

"Având în vedere procedurile de securitate, UEFA îndeamnă fanii să ajungă la stadion cât mai curând posibil, pentru că vor avea loc verificări amănunţite la intrări, ceea ce ar putea întârzia accesul pe stadion", precizează UEFA.

Finala Europa League, dintre Ajax Amsterdam şi Manchester United, va avea loc miercuri, de la 21:45, la Stockholm.

O explozie care a avut loc la Manchester Arena, după un concert al artistei americane Ariana Grande, a provocat moartea a 22 de persoane şi rănirea altor 59, au anunţat marţi autorităţile britanice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO