Business Internaţional

VIDEO. Lovitura de Stat din Turcia pare că s-a încheiat. Erdogan susţine că a preluat din nou controlul. Imaginile surprind zeci de soldaţi care se predau în Istanbul. Cel puţin 260 de persoane au fost ucise şi peste 1.400 rănite în această noapte

Autor: Greta Bogdan, Ştefan Stan

15.07.2016, 23:03 26344

UPDATE: 10:50. Cel puţin 90 de persoane au murit, iar alte 1.154 au fost rănite în confruntările dintre militarii care au lansat o lovitură de stat şi alte structuri ale serviciilor de securitate turce, relatează agenţia de ştiri Anadolu, citată de site-ul cotidianului Hurriyet. Erdogan susţine că a reluat din nou controlul asupra ţării. 

Un procuror din districtul Gölbaşi a declarat că 42 de persoane au murit la Ankara. Iniţiatorii loviturii de stat au omorât 20 de agenţi de poliţie într-un atac lansat la sediul Forţelor speciale turce, în Ankara. Doi angajaţi au fost ucişi la compania de telecomunicaţii Turksat.

Biroul procurorului a anunţat că 42 de oameni au fost ucişi la Ankara, iar 17 dintre victime sunt poliţişti, scrie agenţia Anadolu, citată de Reuters.

Stramtoarea Bosfor a fost închisă pentru petroliere, din motive de siguranţă şi securitate, scrie Reuters. 

UPDATE 5:48: Nu este clar cine deţine controlul politic în Turcia, în contextul în care armata anunţa acum câteva ore că ţara este condusă de un "Consiliu pentru pace".

Premierul Binali Yildirim susţine că situaţia este "în cea mai mare parte" sub control, conform BBC, precizând că a fost instituită o zonă de interdicţie aeriană în Ankara. Yildirim a declarat că 130 de persoane implicate în lovitura de stat militară ar fi fost arestate.

Multe zone din Turcia sunt sub controlul armatei, dar nu este clar dacă toate departamentele armatei recunosc atribuţiile Administraţiei Erdogan.

UPDATE 5:45: Erdogan a spus că tentativa de lovitură de stat a fost îndreptată împotriva solidarităţii şi unităţii ţării, dar nicio putere nu este mai presus de voinţa naţiunii. A fost opera unei minorităţi din cadrul forţelor militare, iar preşedintele consideră că acest eveniment a fost un act de trădare şi arată nevoia unei „curăţenii” în armată.

UPDATE 5:40: Preşedintele turc Tayyip Erdogan a apărut în mijlocul mulţimii de susţinători sâmbătă dimineaţa, la aeroportul Ataturk din Istanbul. Televiziunea turcă Fox TV a transmis un mesaj înregistrat în care Erdogan apărea vorbind ceva mai devreme despre lovitura de stat.

UPDATE 2:17: Două formaţiuni de opziţie din Turcia au denunţat lovitura de stat militară, exprimând susţinere pentru Administraţia Recep Tayyip Erdogan, relatează presa turcă. "Această ţară a suferit destul de pe urma loviturilor de stat. Nu vrem ca aceste suferinţe să se repete", a comunicat Partidul Popular Republican (CHP).

Şi Mişcarea Naţionalistă (MHP) a anunţat că susţine Administraţia Recep Tayyip Erdogan.

UPDATE 2:15: Soldaţii trag focuri de armă spre mulţime. 17 poliţişti ar fi fost ucişi, spun unele surse. 

UPDATE 2:05: Un elicopter militar a fost doborât de un avion de vânătoare, potrivit Reuters, care citează un post local de televiziune.

UPDATE 01:50: În continuare se trag focuri de armă pe străzi, unde sunt deja ieşiţi sute de oameni. Există relatări de presă despre faptul că tancuri ar fi deschis focul asupra Parlamentului şi Preşedinţiei Turciei.

O înregistrare video surprinde ceea ce pare a fi un atac al unui elicopter militar turc asupra Televiziunii publice turce - TRT.

UPDATE 01:48. Informaţii contradictorii- Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a solicitat azil politic în Germania şi a părăsit deja Turcia, afirmă surse militare americane citate de postul MSNBC, însă informaţiile nu pot fi confirmate.

Noul portavion de 13 miliarde de dolari al marinei americane. Este cea mai mare şi cea mai scumpă navă de război din lume

Cele şase alimente pe care trebuie să le evitaţi cu orice preţ

Conform surselor citate, avionul preşedintelui Turciei a solicitat drept de aterizare în Germania, dar nu a primit răspuns favorabil.

MSNBC a comunicat că avionul care îl transportă pe Recep Erdogan se îndreaptă acum spre Olanda.

Informaţiile nu pot fi confirmate din alte surse.

UPDATE 01:39. Confruntări între armată şi poliţie pe străzile din Istanbul. Potrivit unor rapoarte neconfirmate, Erdogan ar fi cerut azil în Germania. 

UPDATE 01:35. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, susţine că lovitura de stat militară este coordonată de simpatizanţii clericului musulman Fethullah Gulen, adversarul său care locuieşte în Statele Unite.

UPDATE 01:15.  MAE le transmite românilor aflaţi în Turcia să evite locurile aglomerate, să ramnană în case, iar cei care vor să se deplaseze spre Turcia în zilele următoare sunt sfătuiti să îşi amâne deplasările. „Orice cetăţean român să apeleze la Ambasada României". 

UPDATE 01:09. Nu se cunoaşte încă locaţia exactă a preşedintelui turc, tot ce se transmite este că ”e în siguranţă”. 

UPDATE 00:56. Explozie la televiziunea publică din Turcia. Un elicopter militar se pare că a deschsi focul deasupra Ankarei. Tancurile patrulează străzile din Capitală.  

UPDATE 00:51: Preşedintele turc Erdogan a făcut apel la oameni să iasă în stradă să protesteze împotriva a ceea ce el numeşte o tentativă de lovitură de stat de către o facţiune minoritară din armată. El a promis că cei responsabili vor suferi consecinţele. Erdogan a spus că situaţia se va rezolva în scurt timp şi că s-a ajuns aici din cauza încurajărilor unei ”Structuri paralele”, referindu-se la Fethullah Gulen, un cleric musulman din SUA care a fost acuzat de mai multe ori de tentativă de revoltă în rândurile armatei. 

Atmosfera de pe străzile din Istanbul este descrisă de presa internaţională ca fiind haotică. Totul este blocat, transportul public a fost oprit, iar oamenii panicaţi, fără să ştie în cine să aibă încredere. Cetăţenii au fost sfătuiţi să stea departe de clădirile guvernamentale. 

În Damasc, capitala Siriei, au fost trase focuri de armă care celebrau lovitura de stat din Turcia. 

Potrivit unui anunţ al armatei, ţara ar fi sub conducerea unui ”consiliu de pace”, care va asigura stabilitatea pentru populaţie. Toate aeroporturile din Turcia ar fi închise, potrivit televiziunii naţionale din Turcia. 

UPDATE: Din ultimele informaţii, Armata a pătruns în sediul televiziunii naţionale turceşti şi le-ar fi cerut jurnaliştilor să părăsească clădirea.

UPDATE: Comandanţi militari turci sunt ţinuţi ostatici la sediul Statului Major General, în Ankara, afirmă surse guvernamentale turce, în timp ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan pare a fi în siguranţă, relatează Reuters.

UPDATE: Toate zborurile de pe aeroportul din Istanbul, Ataturk, au fost anulate. 

UPDATE: Armata pretinde că l-a înlăturat pe Erdogan şi că a preluat controlul. 

Reţelele de socializare Facebook, Twitter şi YouTube au fost blocate. Pe aeroportul din Istanbul au apărut deja tancuri. Sunt întârzieri vizibile pe principalele aeroporturi din Turcia, zborurile nu mai pleacă la timp. 

Mai multe focuri de armă au fost auzite vineri seara în capitala Turciei, Ankara. Autorităţile survolează spaţiul aerian, informează un corespondent Reuters.

Armata a blocat cele două poduri din Istanbul. Traficul a fost oprit pe podurile Bosfor şi Fatih Sultan Mehmet, dar nu a fost încă dat niciun motiv. Peste tot sunt raportate avioane militare şi elicoptere care survolează. În Ankara se aud focuri de armă.

Premierul Turc: „Ar fi greşit să numim ce se întâmplă o lovitură de stat, dar sunt tentative din partea armatei. Este o încercare ilegală de a obţine puterea. Turcia nu va permite niciodată cuiva să întrerupa democraţia, iar cei care fac asta vor plăti cel mai mare preţ”.

După ce premierul a confirmat lovitura de stat din Turcia, lira turcească şi bursa de la Istanbul s-au prăbuşit cu peste 3,5%, informează FT. 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit’24
AFACERI DE LA ZERO