Business Internaţional

Viitorul forintului este legat de bugetul Ungariei pe 2009

02.09.2008, 19:54 11

Abilitatea primului-ministru ungar Ferenc Gyurcsany de a obtine aprobarea pentru proiectul de buget pe anul viitor va fi decisiva pentru a determina pozitia forintului pe piata valutara si nivelul ratelor dobanzii pentru lunile ce vor urma, conform institutului de cercetare GKI, scrie Bloomberg. Guvernul minoritar al lui Gyurcsany are nevoie de sprijin politic pentru a putea aproba proiectul de lege privind bugetul, proiect ce ar putea "intari semnificativ" moneda nationala si ar putea determina banca centrala sa reduca anul acesta ratele dobanzii de la cel mai inalt nivel din ultimii trei ani, in conditiile unei monede puternice, a unui climat politic stabil si a unei inflatii in scadere. In cazul in care proiectul este respins, forintul s-ar putea deprecia, dupa ce moneda a condus plutonul monedelor est-europene in cel de-al doilea trimestru la capitolul crestere, si a sprijinit banca centrala in lupta sa de a tempera inflatia ce a depasit tinta de 3%. In luna iulie, pe fondul preturilor in urcare la energie si alimente, rata inflatiei s-a mentinut la 6,7%. Gyurcsany a crescut nivelul taxelor si a redus subventiile in urma cu doi ani pentru a micsora deficitul bugetar record. Din luna mai el guverneaza din fruntea unei minoritati parlamentare si a anuntat ca isi va da demisia in cazul in care opozitia ii va respinge propunerea de buget.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO