Business Internaţional

WEF: Criza refugiaţilor va fi cel mai mare risc la nivel mondial în următorul an

WEF: Criza refugiaţilor va fi cel mai mare risc la nivel...

Autor: CătăIina Apostoiu

15.01.2016, 00:00 317

Migraţia involuntară la scară largă reprezintă cea mai gravă problemă cu care ne vom confrunta la nivel mondial în următorul an şi jumătate, relevă raportul anual al Forumului Economic Mondial (WEF), potrivit CNBC. „Mediul este mai riscant, iar sursele de instabilitate se înmulţesc, incluzând conflicte geopolitice, riscuri cum ar fi criza refugiaţilor, riscuri legate de climă”, arată John Drzik, de la Marsh, care a colaborat la elaborarea raportului. Alte riscuri sunt legate de conflicte interstatale, condiţii meteo extreme, un eşec în adaptarea la schimbările climatice, arme de distrugere în masă şi un şoc sever la nivelul preţurilor pentru energie. Fluxul de refugiaţi la nivel mondial a atins un nivel fără precedent anul trecut, crescând rapid atât în 2014, cât şi în 2015 din cauza crizelor prelungite din Siria şi Irak în Orientul Mijlociu şi Nigeria, Sudanul de Sud şi Republica Democrată Congo în Africa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO