Business Internaţional

Zece camioane de bere au fost furate în Germania în timp ce suporterii sărbătoreau câştigarea Campionatului Mondial

Zece camioane de bere au fost furate în Germania în...

Autor: Liviu Popescu

16.07.2014, 18:38 834

Euforia naţională care a curpins întreaga Germanie datorită câştigării Campionatului Mondial de fotbal a dat prilejul perfect unor hoţi să fure dintr-un depozit nepăzit din oraşul Krefeld din landul Renania, aproape 300.000 de litri de bere, echivalentul a zece camioane, iar unii martori spun că hoţii au transportat nestingheriţi paleţii de bere de-a lungul weekend-ului, scrie The Wall Street Journal.

“A observat cineva o cantitate mare de bere? Poate cineva să furnizeze informaţii cu privire la o posibilă zonă de depozitare? "au cerut ajutor publicului autorităţile disperate din Krefeld.

La sfârşitul săptămânii trecute, după ora cinci seara, hoţii au deschis o poartă din spatele unui depozit nepăzit şi de acolo au pătruns printr-o uşă care ducea într-un spaţiu de birouri pentru ca mai apoi să ajungă în depozitul cu pricina. Ei au încărcat paleţii de bere în tiruri, i-au transportat într-un loc necunoscut, după care au făcut mai multe drumuri pentru a goli întreg depozitul, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din Krefeld.

După standardele consumului de bere din Germania zece camioane pline până la refuz de bere înseamnă o picătură într-un ocean. Dacă germanii ar bea la ritmul din 2013, ar consuma toţi cei 300.000 de litri în aproape 18 minute şi 22 secunde, potrivit statisticilor Federaţiei Berarilor Germani.

Poliţia germană a făcut public furtul marţi, când aproximativ un milion de oameni sărbătoreau în stradă în Berlin întoarcerea acasă a echipei favorite.

Alte detalii despre acest caz sunt însă tulburi, precum un Hefeweizen, bere nefiltrată. Poliţia din Krefeld nu a dezvăluit numele proprietarului depozitului, iar o persoană care are o afacere asemănătoare pe aceeaşi stradă a spus că în depozitul de băuturi alcoolice călcat de hoţi, care se află foarte aproape de graniţa cu Olanda, erau depozitate băuturile care urmau să primească avizul autorităţilor de la vamă. Martorul a menţionat că a văzut cabine albe de tiruri şi remorci albastre cu numere de înmatriculare străine care s-au succedat pe tot parcursul weekend-ului şi doar trei oameni care au încărcat paleţii. Tot el a menţionat că până să fie contactat de poliţie activitatea nu i s-a părut a fi suspectă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO