Companii

4 mil. euro in lansarea berii si a apei minerale Solca

01.12.2004, 00:00 68

Compania Bere Company Solca din Suceava detinuta de un gurp de investitori autohtoni locali va lansa, in primavara anului viitor, in urma unei investitii de doua milioane de euro berea Solca.
"Ne propunem sa atingem o tinta de vanzari de 100.000 de hectolitri in primul an de prezenta pe piata sub o marca corporatista si nationala: Solca. Vom scoate pe piata trei tipuri de bere in principal la sticle personalizate de 0,66 litri cu alcolizair pornind de la 2,75 cu care vrem sa concuram cu berile fara alcool, de 5,5 sI de 7,2", spune  Daniela Miron, unul dintre cei doi asociati ai Bere Company Solca.
Ea afirma ca doza 0,33 l sau multiplul acesteia se potriveste mai degraba acestei piete decat cea de 0,5 l. "Concurenta pe aceasta piata este foarte mare avand in vedere prezenta marilor jucatori la nivel mondial insa noi ne-am propus ca, in primii doi ani, sa nu realizam profit", sustine Daniela.
Bere Company Solca se va lansa anul viitor sI pe piata apelor minerale in urma unei investitii de 2 milioane de euro. "Pentru primul an de prezenta pe piata ne dorim sa vindem 50.000 de hectolitri, urmand ca in urmatorii cinci ani sa crestem de 10 ori vanzarile. Vom lansa o apa plata, o apa plata cu lamaie sI o apa minerala", spune Miron.
Daniela Miron, alaturi de asociatul ei Lucian Plamada, au afaceri in comert, turism si imobiliare.
Piata berii este una dintre cele mai concurentiale din Europa. Primii patru jucatori de pe piata fac parte din grupuri internationale ce se afla in topul primilor cinci producatori de bere din lume: Brau Union Romania liderul pietei cu 32% anul trecut face parte din grupul Heineken, SABMiller Romania cu locul doi 22% si Interbrew Romania locul trei cu 16% sunt filialele locului trei, respectiv unu mondial, iar Tuborg Romania locul patru cu 8% face parte din grupul danez Carlsberg - locul cinci mondial.
Cea mai spectaculoasa evolutie a avut-o in acest an European Drinks, care a ajuns pe locul patru in piata. Piata a atins anul trecut un volum de 12,8 milioane de hectolitri si o valoare de 550 de milioane de euro.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO