Companii

Benetton deschide la Budapesta cel mai mare magazin din regiune

04.12.2002, 00:00 38

Compania italiana Benetton din sectorul produselor de vestimentatie a dechis un magazin de cinci etaje, in valoare de 1 miliard de forinti (4,1 milioane dolari), in Budapesta. Benetton se asteapta sa obtina profit din investitia facuta in urmatorii cinci ani, a declarat presedintele companiei, Luciano Benetton. Magazinul din Budapesta, care are 40 de angajati si o capacitate de 600-700 clienti, este unul dintre primele zece mari magazine deschise de Benetton in Europa si cel mai mare magazin din Europa Centrala si de Est. Conform estimarilor, divizia din Budapesta va genera venituri in valoare de 5 milioane de euro in anul 2003, au declarat oficialii Benetton. In cazul in care divizia va inregistra rezultate conform asteptarilor, Benetton va deschide magazine similare in toate orasele din Ungaria ce includ peste 80.000 de locuitori, a adaugat presedintele Benetton.
Prezent in 120 de tari din lume, grupul Benetton a devenit cunoscut datorita marcilor de imbracaminte United Colors of Benetton si Sisley, precum si a produselor si echipamentelor sportive sub marcile Playlife, Nordica, Prince, Rollerblade si Killer Loop. Produsele Benetton sunt comercializate printr-o retea mondiala de 6.000 de magazine, care genereaza anual o cifra de afaceri de peste doua miliarde de euro. In Romania United Colors of Benetton este reprezentat de grupul Alltorm, in franciza, si are vanzari de peste un milion de dolari pe an. BDT, membra a grupului Alltrom, detine franciza Benetton din anul 1996, investitiile totale depasind 600.000 de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO