Metro Cash&Carry România a lansat în urmă cu câteva săptămâni primul proiect de franciză pe piaţa locală, La Doi Paşi. Acest proiect se adresează celor 70.000 de jucători din comerţul tradiţional, o piaţă de 7-8 mld. euro.
Până în prezent 200 de astfel de magazine s-au alăturat acestui proiect care ar putea să le asigure germanilor un portofoliu constant de clienţi. Dintre acestea 80 sunt deja deschise.
Deşi este un proiect de franciză, Marc Carena, directorul management clienţi în cadrul Metro Cash&Carry România, spune că francizaţii nu trebuie să plătească o taxă iniţială de franciză. Ei contribuie lunar cu 500-600 de lei, bani utilizaţi pentru printarea pliantelor de promovare şi pentru alte acţiuni de marketing. Fiecare magazin primeşte la fiecare două săptămâni cel puţin 300 de cataloage cu oferte. Metro Cash&Carry împreună cu francizaţii lansează la fiecare două săptămâni un pliant cu 17 produse la ofertă în toate magazinele La Doi Paşi. Germanii se ocupă astfel de partea de promovare şi marketing. Administrarea magazinul este făcut doar de proprietarul acestuia.
Magazinele deschise în franciză de Metro Cash&Carry au în medie 70 de metri pătraţi, însă suprafaţa poate varia între 40 şi 200 mp. "Nu putem coborî sub 40 mp pentru că nu am avea loc să construim un magazin de autoservire", spun reprezentanţii companiei germane. Remodelarea unui magazin după conceptul stabilit de Metro Cash&Carry costă în medie 14.000 de lei (3.200 de euro).
Deşi nu oferă un număr de magazine La Doi Paşi care urmează să se deschidă în următorii ani, Marc Carena spune că Metro Cash&Carry nu refuză niciun doritor. Există însă o singură condiţie pentru a primi această franciză.
"Nu vom oferi această franciză către cinci comercianţi de pe aceeaşi stradă. Trebuie să existe o anumită distanţă între magazine. În această situaţie mergem după principiul primul venit, primul servit".