Companii

Cehii resping oferta LNM pentru otelaria din Vitkovice

04.12.2002, 00:00 20

Grupul multinational din sectorul otelului LNM Holdings, cu sediul in Olanda, nu va achizitiona, pana la urma, Vitkovice Steel. "Oferta actuala este inacceptabila din punctul nostru de vedere, si de aceea nu vom recomanda vanzarea otelariei catre LNM decat in cazul in care aceasta isi va imbunatati oferta," a declarat Frantisek Kubelks, ministru adjunct al industriei si comertului din Republica Ceha si presedinte al comisiei ministeriale care include reprezentanti ai Ministerului de Finante, Ministerului Industriei si Comertului si al Fondului National al Proprietatii (FNM). Aceasta comisie a fost creata pentru a consilia guvernul in legatura cu aceasta vanzare. In cazul in care LNM nu va face o noua oferta, se pare ca aceasta va fi decizia finala a guvernului.
In iunie, guvernul i-a acordat companiei LNM o perioada de sase luni pentru depunerea de oferte pentru pachetul majoritar de 98,96% in cadrul otelariei controlate de stat prin intermediul Osinek, o divizie a FNM. Grupul a oferit 680 milioane de coroane pentru otelarie (circa 22 mil.$), in timp ce Osinek a cumparat compania la un pret de 3,31 miliarde de coroane (peste 107 mil. $) pe baza unui acord semnat in luna mai a acestui an. Directorul executiv al Osinek, Jiri Stanek, a declarat ca vanzarea pachetului la un pret mai mic de 3 miliarde de coroane (100 mil. $) este exclusa. Oricum, guvernul nu va accepta oferta, declarase anterior ministrul de finante Jiri Rusnok. "Daca oferta nu va fi avantajoasa pentru stat, nu o vom accepta pur si simplu," a declarat acesta la mijlocul lunii noiembrie odata cu lansarea ofertei LNM. Guvernul a spus ca nu a stabilit un pret minim de vanzare pentru otelarie, dar ca, in mod ideal, ar urma sa o vanda la acelasi pret platit de Osinek.
Pe langa pretul de achizitionare, LNM a mai oferit si garantii in valoare de aproximativ 2,3 miliarde de coroane (75 mil.$). Una dintre aceste garantii se refera la rambursarea unui imprumut contractat de Osinek, in aprilie 2000, pentru finantarea productiei Vitkovice. LNM a declarat ca intentioneaza de asemenea sa investeasca un miliard de coroane (32 mil.$) in otelarie in decurs de sapte ani si sa onoreze o obligatie in valoare de 500 milioane de coroane (15 mil.$) care a aparut dupa ce Vitkovice Steel s-a separat de compania-mama.
Pe baza unui contract de achizitionare semnat cu FNM in iunie, LNM va cumpara 67,25% din cea mai mare otelarie ceha, Nova Hut, la un pret de 9 milioane de dolari dupa ce conditiile vor fi indeplinite. In cazul in care LNM nu-si va modifica oferta, Osinek va lansa o licitatie pentru vanzarea pachetului majoritar, a declarat Kubelka.
In prezent, nu se stie cine va participa la licitatie. Cea mai mare otelarie locala, Trinecke Zelezarny, care si-a exprimat candva interesul cu privire la restructurarea intregului sector al otelariilor, se pare ca a renuntat.
O purtatoare de cuvant a LNM cu sediul in Londra a declarat saptamana trecuta ca LNM isi evalueaza in prezent pozitia cu privire la Vitkovice Steel. Aceasta a refuzat sa specifice, totusi, daca compania isi va imbunatati oferta in ultimul minut sau va decide sa participe la licitatia de privatizare in cazul in care guvernul va hotari sa organizeze o astfel de licitatie
Surse guvernamentale au aratat ca guvernul nu se grabeste sa vanda Vitkovice Steel din moment ce compania nu se confrunta cu o situatie dificila.
Grupul LNM este detinut integral de omul de afaceri Lakshmi Niwas Mittal, printre companiile membre numarandu-se, pe langa combinatele Ispat Karmet din Kazakhstan, Ispat Indo din Indonezia si Ispat Annaba din Algeria, si Ispat Sidex Galati. Autoritatea pentru Privatizare a vandut companiei LNM Holdings BV combinatul Sidex Galati in cadrul unei tranzactii in valoare de peste 500 de milioane de dolari, statul roman incasand de pe urma actiunilor vandute o suma de 70,6 milioane dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO