Companii

CEZ România: Începem să folosim experţi români în eolienele din Germania

CEZ România: Începem să folosim experţi români în...

Autor: Roxana Petrescu

31.10.2018, 00:08 1181
Cel mai puternic investitor în energia eoliană locală, grupul energetic CEZ, spune că oamenii care au ridicat proiectul Fântânele-Cogealac din Dobrogea, cel mai mare parc eolian pe uscat la nivel european, sunt trimişi acum în Germania pentru a dezvolta operaţiunile cehilor în cea mai mare piaţă pentru vânt din Europa.

„Când am început noi să dezvoltăm parcul eolian, în România nu erau mai mult de 2 MW instalaţi“, a spus Ondrej Safar, directorul general al CEZ România, în cadrul evenimentului Energy Transition 2018.

Lucrările la proiectul de un miliard de euro, care cuprinde 240 de turbine, au început în vara anului 2010 şi s-au finalizat în noiembrie 2012, dimensiunea parcului rămânând fără rival la nivel european până în acest moment.

În contextul în care energia verde şi mai ales cea eoliană par a fi marile pariuri energetice la nivel european, Safar spune că CEZ îşi concentreză atenţia în această direcţie.

„CEZ vrea să devină o companie perfect integrată în zona eoliană. Am făcut o achiziţie în Franţa, iar anul trecut am făcut încă o achiziţie în Germania, dar nu te poţi baza numai pe achiziţii, trebuie să şi construieşti. Începem să folosim experţii de aici în Germania. În România construim un hub de know-how pe zona de energie eoliană“, a mai precizat Safar.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO