Companii

Confederaţia Patronală Concordia critică măsurile de fiscalitate anunţate de Guvern. Deşi ni s-a spus că povara acestui pachet va fi împărţită 50-50, datele prezentate de MF arată că sectorul privat va suporta 85% din suma de care are nevoie Guvernul, în timp ce statul contribuie prin reducerea cheltuielilor cu numai 15%

Confederaţia Patronală Concordia critică măsurile de...

Autor: Robert Manea

19.09.2023, 18:38 474

Confederaţia Patronală Concordia, care reprezintă unele dintre cele mai mari companii din România, critică pachetul de măsuri fiscale anunţate oficial marţi de către Guvernul Ciolacu prin Ministerul Finanţelor.

Concordia susţine că sectorul privat contribuie cu 85% din suma din care are nevoie guvernul, în timp ce executivul contribuie prin reducerea cheltuielior bugetare cu numai 15%, deşi în discuţiile anterioare oficialii guvernului au spus că povara va fi 50-50.

Reacţia Concordia prin vocea directorului executiv, Radu Burnete:

„O primă reacţie la pachetul de măsuri fiscale pe care de abia astăzi l-am văzut, după două luni de discuţii fără un text oficial, este că el ridică o serie de probleme majore dintre care voi puncta două. Prima este raportul dintre venituri şi cheltuieli. Guvernul vrea să colecteze 100 de miliarde în plus până în 2028, dar să facă o economie de doar 16 miliarde în aceeaşi perioadă. Dacă iniţial se vorbea de un efort egal, acum efortul este de 85% pe mediul privat şi de 15% pe aparatul bugetar. Pe partea de cheltuieli măsurile propuse sunt neconvingătoare.

A doua problemă este că păstrează cea mai neeconomică dintre toate măsurile propuse, şi anume taxarea cifrei de afaceri a celor mai mari companii din România. Am publicat recent o amplă analiză în care explicam de ce această taxă se va transfera în preţuri, este discriminatorie, va reduce investiţiile şi va afecta foarte multe companii româneşti pe care ar trebui să le încurajăm să se extindă în regiune şi va avea un impact negativ deosebit în multe sectoare economice. Coaliţia de guvernare îşi asumă consecinţele economice nefaste ale unei astfel de măsuri, noi am spus şi spunem că ele nu vor întârzia să apară.

Avem în final un text, dar foarte puţin timp pentru discuţii, câteva zile practic dacă mai are cineva răbdare să asculte. Mâine premierul a convocat patronatele şi sindicatele pentru un Consiliul Tripartit. O să mergem să înţelegem ce are în vedere Guvernul, acum că avem un pachet oficial pe masă şi o să ridicăm toate problemele pe care le anticipăm. Timp să facem o evaluare minuţioasă a acestui proiect nu avem, dincolo de problemele mari pe care le are. Ne aşteptăm să descoperim curând erori de natură legislativă în el. Dincolo de aceste erori şi de taxa pe cifra de afaceri pe care o aminteam mai devreme, multe dintre măsuri nu sunt limitate în timp, nu lasă timp suficient de adaptare, nu au termene clare când vor intra în vigoare şi ne aşteptăm să creeze blocaje şi probleme în mai multe industrii fără a-şi atinge ţintele de colectare. Înţelegem că Guvernul trebuie să rezolve problema deficitului bugetar, dar la o primă vedere nu suntem convinşi că a ales soluţia corectă şi regretăm că timp de câteva luni am discutat pe zvonuri şi acum că avem o propunere oficială mai avem 1-2 zile pentru consultare.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO