Companii

Dezvoltatorul centrelor Euromall investeste 500 mil. euro intr-un proiect imobiliar la Oradea

14.02.2008, 20:41 66

Grupul de investitori care dezvolta centrele comerciale Euromall din Pitesti si Galati va realiza, in parteneriat cu firma romaneasca Bador, un proiect imobiliar la Oradea, cu locuinte, spatii comerciale si de birouri, investitia urmand sa ajunga la circa 500 mil. euro.
"Firma Bador din Oradea este proprietarul terenului de 93.000 mp pe care va fi construit proiectul. Va fi un complex imobiliar care va fi dezvoltat in trei sau patru ani si care va totaliza o suprafata construita de 270.000-280.000 de metri patrati. Investitia se va ridica in jurul valorii de 500 mil. euro", a declarat directorul departamentului de marketing & development al investitorului, Rodica Preda. Ea a precizat ca cea mai mare parte a proiectului va fi alocata spatiilor rezidentiale, fara sa ofere insa alte detalii. "Nu am definitivat inca proiectul ansamblului si de aceea nu stim mai multe detalii. Complexul va fi dezvoltat cel mai probabil in mai multe etape", a adaugat Preda.
Bador are ca obiect de activitate importul si distributia materialelor de constructii si metale si va contribui la realizarea proiectului cu terenul, fondurile necesare constructiei fiind asigurate din surse proprii ale investitorilor francezi. "Nu excludem si alte colaborari pentru realizarea acestui proiect. Ne-ar interesa mai ales parteneriate cu fondurile de investitii, asa cum am facut pentru celelalte proiecte ale noastre", a precizat Preda.
Reteaua Euromall cuprinde doua centre comerciale, la Pitesti, finalizat in luna mai a anului trecut, si la Galati, care urmeaza sa fie lansat la sfarsitul acestui an. Ambele malluri au fost preluate, anul trecut, de fondul austriac de investitii Immoeast.
Reprezentantii investitorilor au declarat, anul trecut, ca pe langa cele doua proiecte au in vedere constructia a inca doua malluri, la Ploiesti si Craiova, pentru care ar fi investit circa 150 de milioane de euro.
"Deocamdata studiem piata din cele doua orase. In functie de evolutia celor doua piete vom decide daca vom construi centre comerciale sau daca ne vom indrepta spre segmentul rezidential", a punctat reprezentantul Euromall.
In afara acestor proiecte, grupul de investitori mai dezvolta, in parteneriat cu Immoeast, un proiect rezidential in Bucuresti, care va cuprinde 1.000 de locuinte. Investitia pentru acest proiect se va ridica la 150 de milioane de euro.
"In urmatoarele saptamani vom primi autorizatiile de constructie si vom putea incepe constructia in vara. Proiectul va fi dezvoltat in doua faze", a mai spus Preda.
Un alt proiect al dezvoltatorului va fi construit in Pitesti si va fi o cladire de birouri pentru care a achizitionat deja terenul. Imobilul, denumit Eurotower, va implica o investitie de circa 20 de milioane de euro, constructia va incepe in a doua parte a anului, urmand sa aiba 15.000 de metri patrati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO