Companii

Doua firme detinute de Dan Ostahie, 8TIM Piatra-Neamt si Real-Estate, au fuzionat

30.07.2007, 14:31 201

Compania 8TIM Piatra-Neamt a fuzionat prin absorbtie cu Real-Estate SRL, motivul principal al operatiunii fiind delimitarea activitatilor de transport de cele imobiliare din cadrul firmei absorbante si dezvoltarea unor proiecte pe unele dintre terenurile companiei. "Firma 8TIM derula in principal activitati de transport, insa avea si o componenta de real estate, iar cealalta societate era specializata in domeniul imobiliar. Practic, prin aceasta fuziune, am dorit sa delimitam cele doua domenii de activitate si sa valorificam unele active ale firmei pentru dezvoltarea unor proiecte imobiliare", a declarat Dan Ostahie, actionarul majoritar al celor doua firme. El a precizat ca firma absorbanta, 8TIM, isi va mentine initial doar activitatile de transport international, urmand ca ulterior sa fie creata o noua societate, care sa activeze exclusiv in sectorul transporturilor. "Nu putem spune deocamdata care va fi destinatia acestor active, nu stim cu siguranta daca vom construi noi aceste proiecte sau daca le vom vinde altor investitori, insa suprafetele vor fi utilizate pentru constructii imobiliare", a afirmat Ostahie. Dan Ostahie este proprietarul grupului de comert cu electronice si electrocasnice Altex, care detine peste 100 de magazine cu produse electronice, electrocasnice si IT&C la nivel national.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO