Companii

Energia Cehiei, scoasa la vanzare

27.08.2001, 00:00 5



Guvernul ceh a lansat la sfarsitul saptamanii trecute procesul de privatizare a celor mai importante companii din sectorul energiei electrice si cel al gazelor naturale, a caror vanzare va aduce statului mai multe miliarde de dolari.

Cabinetul de la Praga intentioneaza ca acest proces sa fie unul rapid, urmand ca alegerea de catre firmele de consultanta a castigatorilor sa se realizeze pana la data de 14 decembrie, iar vanzarile sa fie finalizate inainte de alegerile generale de la jumatatea anului 2002.

"Termenele limita fixate pentru vanzare acestor companii sunt nebunesti si imposibil de respectat din punct de vedere tehnic", considera o sursa guvernamentala.

Investitorii interesati isi pot depune pana la inceputul lunii septembrie ofertele pentru cumpararea a 64% din pachetul de 67% detinut de statul ceh la CEZ, cel mai mare producator national de energie electrica.

De asemenea, autoritatile de la Praga vor renunta la pachetele de actiuni pe care le controleaza la companiile de distributie a energiei electrice, precum si la pana la 97% din capitalul Transgas, compania care asigura importurile de gaze naturale si la alte opt firme din sectorul gazelor naturale.

"Decizia de accelerare a privatizarii constituie o veste buna pentru actionarii CEZ, dar termenul limita este prea optimist", a declarat Jindrich Svatek, analist la Raiffeisen Capital&Investment.

CEZ si Transgas reprezinta cele mai valoroase active incluse de statul ceh in procesul de privatizare. Potrivit presei locale, Ministerul Industriei intentioneaza sa obtina 200-250 mld. coroane (5,3-6,7 mld. $) din vanzarea activelor de stat la CEZ si 100 mld. coroane din privatizarea Transgas. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO