Energie

Bursa aşteaptă companiile din energie cu braţele deschise

Bursa aşteaptă companiile din energie cu braţele deschise

Autor: Alexandru Matei, Roxana Pricop

01.03.2012, 00:05 527

Analiştii celor mai importante bănci sunt de părere că listările companiilor din energie vor avea loc conform aşteptărilor în trimestrul patru pentru că riscul de eşec al acestora este mai mic decât în cazul vânzării acţiunilor Petrom de anul trecut.

"Riscul de eşec în cazul Romgaz şi Hidroelectrica este mai mic decât la Petrom, unde oferta a eşuat pentru că a fost o problemă de preţ. Piaţa a oferit un preţ pe care statul nu a fost dispus să îl accepte. Va fi mult mai uşor de plasat pe piaţă Romgaz şi Hodroelectrica decât Petrom", a spus Florin Ilie, şef departa­ment Piaţa de capital în cadrul ING.

Prima dintre cele trei companii care urmează să intre pe bursă va fi Romgaz, urmată de Hidroelectrica. "Probabil că primul va intra pe Bursă Romgaz, urmată de Hidroelectrica. Clar Romgaz are o şansă mai mare, a pornit mai devreme, cred că şi managementul Hidroelectrica face lucruri bune", a mai spus Ilie.

În lupta pentru banii investitorilor, "Romgaz are avantajul că lucrurile sunt mai stabile, face constant profituri de peste 100 de milioane de euro pe an, în timp ce la Hidroelectrica lucrurile stau puţin diferit pentru că profitabilitatea depinde de factori naturali", consideră Mihai Căruntu, şeful departamentului Analiză pe piaţa de capital la BCR.

Întrebarea care se ridică cu privire la aceste listări mult aşteptate, care ar mai putea anima puţin Bursa de la Bucureşti, este dacă este un moment propice pentru listări, în condiţiile în care în Europa are loc una dintre cele mai mari crize economice din ultimii zeci de ani.

"Piaţa din România este dependentă de cea europeană. Ce mişcă cel mai mult piaţa este sentimentul investitorilor, iar acesta depinde de factorii externi", a spus în cadrul panelului despre listarea companiilor energetice pe Bursă Iuliana Mocanu, şeful departamentului analiză în cadrul Raiffeisen Capital & Investment.

Listarea va ajuta companiile de stat din energie la capitolul transparenţă, conform Iulianei Mocanu. "Dar trebuie să existe o strategie pentru aceste companii. Cu cât incertitudinea este mai mare, cu atât discountul este mai mare. Listarea este un avantaj din punctul de vedere al investiţiilor, dar şi o imagine mai bună în faţa instituţiilor financiare la care ar apela."

Statul a anunţat un plan ambiţios de privatizări pentru 2012: vânzarea pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câte 15% din acţiunile pe care le deţine la transpor­tatorii naţionali deja listaţi Transelectrica şi Transgaz, vânzarea a câte 10% din Hidroelectrica şi Nuclear­electrica. Pentru revânzarea a 9,84% din Petrom şi vânzarea a 15% din acţiunile Romgaz, ofi­cialii Guvernului nu au avansat un termen.

Nu este însă prima dată când statul promite că vinde acţiuni la aceste com­panii, şi anul trecut statul s-a angajat să le listeze, însă procedurile au fost amânate, cu excepţia ofertei Petrom. Oferta Rom­gaz ar putea fi cea mai mare tranzacţie din istoria bursei de la Bucureşti, în cazul în care se va încheia cu succes.

Romgaz este cea mai profitabilă companie de stat şi a doua ca valoare după Hidroelectrica, fiind evaluată la circa 2,7 mld. euro.

Astfel, pachetul de 15% pe care statul îl va scoate la vânzare pe bursă ar putea fi evaluat la circa 400 mil. euro. Preţul final va fi stabilit însă de Guvern în funcţie de recomandările intermediarilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO