Energie

Cosmin Ghiţă, director general, Nuclearelectrica: Negociem cu partenerii chinezi proiectele pentru Unităţile 3 şi 4

Cosmin Ghiţă, director general, Nuclearelectrica:...

Autor: Bianca Ciocotisan

04.05.2018, 19:41 613

„Cu privire la Unităţile 3 şi 4, noi suntem momentan în negocieri cu partenerii noştri chinezi, am mai primit un nou mandat de 6 luni de negociere din partea acţionarilor, care a fost aprobat în 2 martie 2018”, a precizat Cosmin Ghiţă.

Directorul general Nuclearelectrica a precizat că un astfel de contract conţine mai multe aspecte ce trebuiesc negociate.

„Un astfel de contract are multe aspecte care trebuiesc negociate, nu vă pot da mai multe detalii deoarece am semnat un contract de confidenţialitate, dar pot să vă spun că, dacă operam conform stategiei de investiţii în baza căreia noi ne dezvoltăm colaborarea cu chinezii, specialistii noştri ar opera aceste centrale”, a subliniat Cosmin Ghiţă.

Directorul general Nuclearelectrica a mai menţionat că „la finalul acestor 6 luni de negociere vom revizui oportunitatea de a merge înainte sau de a lua alte acţiuni, depinzând unde ne aflăm în momentul respectiv cu partenerii chinezi în negocieri. Dacă am definitivat acordul, sau dacă s-a luat o decizie finală asupra proiectului”.

Dezvoltarea de noi unităţi nucleare în România se află în discuţie încă din 2003.

Studiul de fezabilitate realizat de Deloitte&Touche şi prezentat Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica în luna martie 2006, a identificat ca soluţie optimă pentru realizarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, înfiinţarea unei Companii de Proiect formată din investitori locali şi străini. Guvernul român şi-a demonstrat angajamentul pentru acest proiect când a anunţat la data de 14 septembrie 2006 realizarea a două noi unităţi nucleare îin România.

Unităţile 3 şi 4 se află în conservare încă din 1992. Rata totală de finalizare este de 15% la Unitatea 3 şi de 14% la Unitatea 4, constând în lucrări civile la clădirea reactorului, clădirea turbinei şi clădirea de servicii.

Prin Hotărârea de guvern nr. 643/2007, Guvernul României a aprobat strategia de atragere a investitorilor în vederea realizării Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă inclusiv graficul de înfiinţare a noii companii responsabilă cu finalizarea proiectului. În urma depunerii ofertelor, 6 companii au fost selectate pentru realizarea proiectului. fiecare investitor obţinând un procent din numărul total de acţiuni, proporţional cu capitalul investit: Nuclearelectrica (51%), ArcelorMittal Romania (6,2%), CEZ Republica Cehă (9,15%), GDF SUEZ Belgia (9,15%), ENEL Italia (9,15%), Iberdrola Spania (6,2%) şi RWE Power Germany (9,15%).

La 29 martie 2009 a fost înregistrată compania de proiect sub denumirea SC EnergoNuclear SA la Registrul Comerţului şi a fost desemnată echipa managerială. EnergoNuclear este o companie cu capital public-privat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO