Chiar dacă barilul de petrol s-a înjumătăţit, Cameron România, cel mai mare producător de utilaj petrolier local şi parte din gigantul american Schlumberger a reuşit să-şi menţină businessul şi să devină şi mai profitabil.
Cameron România, cel mai important producător de utilaj petrolier din România, care are două fabrici pe plan local, a ajuns anul trecut la un business de aproape 1,3 mld. lei, cu 6% mai mare dcât în 2014, şi a bifat un profit net de 332 mil. lei. Practic, compania americană a reuşit să transforme în profit un leu din fiecare patru încasaţi, marja de profit fiind de circa 25%, în uşoară creştere faţă de anul 2014.
Rezultatele sunt cu atât mai interesante cu cât acestea au venit pe o piaţă a petrolului afectată de prăbuşirea barilului de la o medie de 100 de dolari la mai puţin de 50 de dolari în 2015. Din acest motiv, marii producători de petrol au fost obligaţi să anuleze multiple proiecte de investiţii, lucru care inevitabil şi-a pus amprenta şi asupra furnizorilor de echipamente şi servicii de profil.
În prezent însă, barilul de petrol este din nou în creştere, ajungând la pragul de 50 de dolari după ce la începutul anului scăzuse sub 30 de dolari, cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii 12 ani.