Enel, din grupul energetic italian Enel, apromovat-o pe Monica Hodor, fost CFO în Enel România, la conducerea operaţiunilor de planificare şi control în cadrul liniei de business infrastructură globală şi reţea a grupului. Noua responsabilitate a lui Hodor va fi de a supraveghea, pentru zona de distribuţie, operaţiunile financiare ale grupului în opt ţări, respectiv Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Italia, Peru, România şi Spania.
Grupul italian a l-a numit în locul lui Hodor pe Alessandro Sverzut (49 de ani), care are o experienţă de 20 de ani în funcţii de conducere în departamente financiare. Înainte de a se alătura Enel România, acesta a fost director Procese şi sisteme de control la Enel Holding, iar între 2007 şi 2011 a condus departamentul financiar al Enel Franţa, în calitate de CFO pentru operaţiunile grupului din Franţa şi Belgia.
Grupul italian Enel este activ în România din 2005, având operaţiuni de producere, distribuţie şi furnizare a electricităţii. La nivel global, Enel activează în peste 30 de ţări de pe cinci continente, deservind 61 milioane de consumatori. Enel are în România 3.100 de angajaţi şi 2,7 milioane de clienţi.