Energie

​Transelectrica scade la bursă. Compania intenţionează să-i lase fără dividende pe investitori chiar dacă profitul net a urcat de trei ori în 2018, însă statul are ultimul cuvânt de spus

​Transelectrica scade la bursă. Compania...

Autor: Tibi Oprea

22.03.2019, 14:09 582

Acţiunile Transelectrica (TEL) scad cu 2% la bursă vineri după-amiază, în condiţiile în care consiliul de administraţie al companiei propune acţionarilor ca rezultatul de 81 mil. lei realizat în 2018 să meargă către rezerve, potrivit convocatorului.

Compania de stat menţionează că a realizat un profit contabil rămas după deducerea impozitului pe profit de 81,3 mil. lei. În rezultatele preliminare, compania arată un profit net de trei ori mai mare decât cel înregistrat în 2017.

Transelectrica este prima companie de stat care intenţionează să nu-şi remunereze investitorii cu dividende din profitul pe 2018, însă decizia finală este la acţionarul majoritar, respectiv statul român prin Ministerul Economiei.

De la începutul anului, acţiunile TEL înregistrează minus 3,49%, în contextul unui rulaj în valoare de 31 mil. lei. Spre comparaţie, indicele principal BET înregistrează în aceeaşi perioadă plus 9%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO